Doi pasageri au fost dați afară din avion după ce s-au plâns că au scaunele pline de vomă. Ce a urmat e incredibil

62386940
Shutterstock

Doi pasageri ai unei curse Air Canada au fost dați afară din avion după ce s-au plâns personalului de zbor că au scaunele pline de vomă, iar întâmplarea lor a devenit virală.

 

O postare de la începutul acestei luni despre doi pasageri care au fost scoși afară dintr-un avion Air Canada pentru că s-au plâns că au scaunele pline cu vomă a devenit virală, mii de oameni îndemnându-se acum să-și prezinte experiențele neplăcute din partea companiilor aeriene, pentru a le putea pune la punct, scrie Insider.

Pe 26 august, Susan Benson se afla la bordul unui zbor care era pe cale să decoleze din Las Vegas către Montreal, când a văzut doi pasageri escortați din avion după ce s-au plâns că un scaun avea vomă pe el.

Femeia a povestit ulterior pentru Insider că, după îmbarcare, cei doi pasageri s-au plâns personalului de zbor că au vomă pe scaun și li s-a răspuns că s-a încercat curățarea, ceea ce înseamnă că a rămas doar ”umezeala” și că trebuie să accepte asta.

Pasagerii au încercat să negocieze obținerea unor pături sau măcar de șervețele cu care să-și curețe ei voma de pe scaune, dar personalul navigant a refuzat și l-au chemat în schimb pe pilot să tranșeze problema.

Pilotul Air Canada le-a spus atunci celor doi pasageri că au fost nepoliticoși cu însoțitorii de zbor și că trebuie să părăsească de bună voie avionul sau vor fi dați afară cu forța.  

Susan Benson a spus că pasagerii au încercat să intervină în ajutorul celor doi și i-au spus pilotului că oamenii chiar nu au fost nepoliticoși, dar personalul de securitate i-a escortat pe cei doi afară.

Postarea a strâns peste 10.000 de reacții, compania aeriană și-a cerut scuze în presă

Femeia a apreciat că cei doi pasageri au fost tratați nepdrept, așa că a decis să împărtășească experiența într-o postare pe Facebook, pe 29 august. Iar postarea a devenit virală, cu peste 10.000 de reacții și distribuiri. A ajuns, de asemenea, titlu de știri la nivel național.

Susan Benson spune acum că a putut să experimenteze astfel puterea internetului și a rețelelor sociale, cerându-le și altor oameni să facă publice poveștile lor neplăcute, pentru a trage la răspundere companiile aeriene.  

Femeia a mai spus că, deși Air Canada a făcut declarații către instituțiile de știri spunând că și-au cerut scuze direct pasagerilor, ea crede că ar fi putut face mai mult, cum ar fi să-și prezinte scuze publice sau să ia legătura cu pasagerii nedreptățiți.

„Simt că dacă mai mulți oameni vorbesc, marile corporații ca aceasta vor fi trase la răspundere”, a spus ea.

Reprezentanții Air Canada nu au răspuns imediat solicitării de comentarii a Insider.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62386870
Moldova a amendat o subsidiară Gazprom cu o sumă impresionantă. Ce i s-a reproșat companiei rusești

Autoritățile din Moldova au amendat filiala locală a Gazprom cu 1,9 milioane de dolari pentru că nu a respectat legislația în domeniul gazelor.

 

62377056
O dronă navală ucraineană a avariat o corvetă rusească, susţine o sursă de la Kiev

O dronă maritimă ucraineană a avariat o corvetă rusească de mici dimensiuni în largul Crimeei ocupate.

 

62385091
„Ieri şi alaltăieri au fost luaţi noi prizonieri.” Putin afirmă că Rusia a capturat mai mulţi mercenari străini în Ucraina

Liderul rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia depistează mercenari străini în Ucraina şi că mai mulţi dintre ei au fost capturaţi în ultimele zile.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.