"Euro-impotenţii s-au inflamat din cauza faptului că o dronă s-a prăbuşit pe o clădire de locuinţe din România. Desigur, trebuie clarificat cui aparţine aceasta. Dar, în orice caz, toate statele UE ar trebui să tacă pe acest subiect. Statele europene sunt participante directe la războiul cu Rusia, iar acest lucru nu mai este contestat de nimeni", a subliniat politicianul.

Rusia a declanşat în 2022 un război pe scară largă împotriva Ucrainei, conflict care a dus la deteriorarea gravă a relaţiilor dintre Moscova şi statele occidentale.

În noaptea de joi spre vineri, o dronă s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe din Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu. Potrivit Ministerul român al Apărării, încărcătura dronei de tip "Geran-2", de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului.

Incidentul a atras mesaje de condamnare din partea conducerilor Uniunii Europene şi NATO, precum şi din partea mai multor state membre ale celor două organizaţii.

Citește și
Ce prevede contractul de consultanţă al Administraţiei Prezidenţiale cu lobbyiști americani. Serviciile pe care le primim

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar la finalul şedinţei a anunţat închiderea Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa şi declararea consulului general drept persona non grata.