Dezinteresul, braconajul si absenta pescadoarelor trag in jos industria pestelui din Romania. Cum reusesc grecii sa prospere
Cu jumatate de milion de hectare de mare, lacuri si rauri romanii par condamnati sa manance peste de la altii.
Doar 0,2% din pestele care ajunge intr-un an in farfuriile noastre este capturat aici, in timp ce la greci, de exemplu, procentul este de 70%. Ne lipseste o strategie coerenta in domeniul pescuitului, la care se adauga dezinteresul primarilor de pe litoral, braconajul si absenta pescadoarelor.
Intr-un an, doar 300 de tone de peste provin din marea noastra, in timp ce consumul total este de 150 de mii de tone. Avem peste 800 de pescari pe litoral, dar acestia prefera sa prinda rapane, adica melci de mare. Totalul de capturi la Marea Neagra este de 6.800 de tone, din care rapane 6.500.
Ironia sortii: este singura specie de care romanii nu sunt interesati. Rapanele, peste 6 mii de tone, pleaca la export pentru ca noi avem doar o fabrica de procesare. Bulgarii au 12, asa ca ne iau melcii si ii trimit in Asia cu un profit considerabil. Cu aceeasi mare si la doar cativa kilometri distanta de noi, vecinii ne mai dau o lectie. Au un sistem de porturi pescaresti bine dezvoltat, in timp ce noi le folosim pe cele comerciale, in care nu exista facilitati precum descarcare, depozitare sau gheata.
Lectia grecilor este si mai dureroasa. Aproape in orice sat cu deschidere la mare exista un port pescaresc. In total sunt 24 de mii de pescari autorizati. Unul dintre ei este Dimitri. Tocmai s-a intors de pe mare iar capturile lui vor pleca spre localnici si restaurante. Are propria ambarcatiune si un angajat. La fel ca ai nostri, se plange de taxe si impozite, dar recunoaste ca atunci cand trage linie e multumit. Si munca este pe masura: iese pe mare in fiecare zi, exceptand prohibitia si zilele cu vreme rea.
Dimitri, pescar: "Anul trecut, am platit 600 de euro taxe si impozite, nu castig mult, dar pot trai asta."
In Grecia, intreg sistemul de control este mai relaxat, iar conditiile de vanzare mult mai permisive. Localnicii isi cumpara pestele direct de pe barca.
Revenim in barca noastra si continuam calculele. Cei 2.000 de pescari din Delta, Dunare, Prut si de pe lacurile de acumulare ne pun pe masa 4400 de tone de peste. Adica 3% din consumul total. Din acvacultura adaugam 12.500 de tone. Tragem linie: putin peste 10% din pestele pe care il mancam este autohton, restul vine din import.
Fondurile europene nu par o solutie pentru micii pescari. Uniunea Europeana are o politica de pescuit pentru toate tarile membre, care sunt mult mai dezvoltate in acest domeniu. Drept urmare, finantarile vin in special pentru protejarea mediului, sau pentru dezvoltarea facilitatilor si afacerilor deja existente, lucru care nu ne avantajeaza.
De interes ar fi restaurantele pescaresti de exemplu sau investitiile in modernizarea ambarcatiunilor, valoarea proiectelor putand fi de pana in 150 de mii de euro, dar solicitantul trebuie sa vina cu jumatate din suma. Solutia cea mai la indemana ar fi proiectele pentru comunitate cum ar fi punctele de debarcare sau adaposturile pescaresti dar pentru asta este nevoie de implicarea primariilor.
Alexandru Potor, secretar de stat Ministerul Agriculturii: "Fiind beneficiar direct al proiectului primaria va trebui sa gestioneze aceasta investitie cel putin pentru o perioada de maintenanta dupa care probabil va putea sa o transfere catre o asociatie de pescari."
Unde se mai pot duce fondurile europene pentru pescuit? Intr-o astfel de fabrica, unde 250 de femei curata manual creveti, opt ore pe zi. Exemplul vine insa tot de pe teritoriul bulgaresc. Crevetii sunt adusi din Canada si Groenlanda, iar dupa ce sunt gata ajung in tarile nordice.
Acvacultura poate reprezenta o solutie. S-au depus deja 26 de proiecte pentru obtinerea de fonduri europene in valoare totala de 36 de milioane de euro. Ramane de vazut si cate vor fi aprobate.
