Descoperire uluitoare într-o vilă de lux din Los Angeles: "N-am văzut niciodată așa ceva". VIDEO

×
Publicitate

Peste 1.000 de arme şi un enorm stoc de muniţie au fost descoperite, miercuri, într-o locuinţă dintr-un cartier luxos din Los Angeles.

Imaginile difuzate de poliţie arată armele - puşti semiautomate, de vânătoare sau model pompă, revolvere şi pistoale de diferite calibre - aliniate pe aleea casei situate aproape de celebrul Sunset Boulevard, în cartierul Holmby Hills.

Poliţia federală şi agenţia federală însărcinată cu controlul armelor şi explozibililor au percheziţionat casa după ce au primit o informaţie anonimă potrivit căreia un bărbat vindea arme "pentru care nu avea permis de port-armă", potrivit unui comunicat ATF.

Arsenal impresionant, într-o vilă de lux din Los Angeles

Pe lângă cele 1000 de arme şi impresionantul stoc de muniţie, agenţii au descoperit "un mare număr de materiale şi unelte care serveau la fabricarea armelor", a anunţat agenţia federală.

 

Cine era proprietarul armelor

 

Proprietarul arsenalului, Girard Damien Saenz, în vârstă de 56 de ani, se afla la domiciliu şi a fost arestat. El este acuzat de încălcarea legii californiene privind "transportul, vânzarea, donarea sau împrumutarea unei arme de asalt", a declarat Chris Ramirez, purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles.

Arsenal impresionant, într-o vilă de lux din Los Angeles

"Nu am văzut niciodată atâtea arme în 31 de ani de carieră", a dezvăluit el, declarându-se cu atât mai surprins, cu cât armele au fost descoperite într-un cartier luxos.

Nu este ilegal să deţii atâtea arme, a precizat poliţistul, dar vânzarea de arme la domiciliu trebuie să respecte reglementările prevăzute de legile californiene şi federale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62044179
Putin, despre jurământul ”Mori, dar nu te predai”: ”Garanția absolută a invincibilității Rusiei”

Rusia a sărbătorit astăzi ''Ziua Victoriei'', cu tradiționala paradă militară, din Piața Roșie, eveniment prin care a ținut să arate lumii, încă o dată, disciplina trupelor sale, și cel mai avansat armament de care dispune.

62044168
Ce înseamnă Declaraţia Summitului de la Sibiu: "Punctul Zero pentru noua structură a UE”

Strânşi în Sala Mare a Primăriei din Sibiu, cei 27 de şefi de stat şi de guvern au adoptat foaia de parcurs a Uniunii pentru perioada următoare.

62044095
Decizie istorică la Berlin în ziua summit-ului de la Sibiu. Sunt vizați și românii

Guvernul german a decis să relaxeze legislația muncii, astfel că va permite angajarea unui număr mai mare de persoane din străinătate.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.