Descoperire istorică la Ierusalim: „Este un miracol”

61905533
Getty

Un mozaic care prezintă o inscripţie în limba greacă, realizat în urmă cu 1.500 de ani, a fost descoperit în timpul unor lucrări pentru instalarea unor cabluri de comunicaţie în partea veche a oraşului Ierusalim, potrivit Reuters.

Inscripţia face referire la împăratul roman Iustinian şi la Constantin, care era stareţ în biserica fondată de Iustinian în Ierusalim. Arheologii cred că această descoperire îi va ajuta să înţeleagă proiectele de construcţie ale lui Iustinian în oraş.

”Cel mai evlavios împărat roman Flavius Iustinian şi preotul cu cea mai mare dragoste pentru Dumnezeu, Constantin, au construit clădirea în care (mozaicul) s-a păstrat în timpul indictio 14”, arată inscripţia.

Termenul indictio face referire la numărătoarea anilor. Potrivit arheologilor, mozaicul datează din anii 550-551 e.n.

Iustinian a fost unul dintre cei mai importanţi conducători din epoca bizantină. În 543 e.n., el a înfiinţat biserica Nouă (Nea) din Ierusalim - una dintre cele mai mari biserici creştine din estul Imperiului Roman şi cea mai mare din Ierusalim la acea vreme.

”Faptul că inscripţia a supravieţuit este un miracol arheologic”, a spus David Gellman, director al lucrărilor. ”Fiecare arheolog visează să găsească inscripţii în săpături, mai ales una atât de bine păstrată şi aproape intactă”.

Cercetătorii sunt de părere că mozaicul a făcut parte dintr-o clădire, localizată în apropierea Porţii Damasc din oraşul vechi, care folosea drept hostel pentru pelerini.

Mozaicul, care a fost prezentat presei miercuri, a fost descoperit la începutul verii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
61888263
Coreea de Nord își bate joc de postările lui Trump de pe Twitter

La puțin timp după ce Donald Trump a afirmat că liderul Kim jong-Un ”a început să ne respecte”, Coreea de Nord a lansat o serie de atacuri verbale la adresa SUA și chiar ironii despre președintele american.

61786880
George Clooney şi soţia sa au donat 1 milion de dolari unei organizaţii

Actorul George Clooney şi soţia sa au donat 1 milion de dolari unei organizaţii care luptă împotriva fanatismului şi urii, după evenimentele violente care au avut loc în Charlottesville.

61905490
Două pisici au moștenit 300.000 de dolari după ce stăpâna lor a murit

O scriitoare din Statele Unite şi-a trecut cele două pisici în testament. Troy şi Tiger au moştenit 300 de mii de dolari de la stăpâna lor.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.