Decizie surprinzătoare luată de Vladimir Putin. Și oficialii de la Kremlin își pun întrebări

62488790

Vladimir Putin și-a demolat vila de vacanță preferată de la Marea Neagră, unde atacurile frecvente ale dronelor ucrainene au făcut ca zona să fie periculoasă de vizitat.

Imagini din satelit publicate de site-ul de opoziție rus Proekt au arătat o gaură mare în pământ acolo unde se afla odată casa lui Putin de lângă Soci, scrie The Telegraph.

„El a încetat să mai zboare spre Soci de teamă pentru propria viață. Președintele se teme de atacuri cu drone”, a scris Proekt. „Locul unde se afla dacea (un tip de locuință folosită pe post de casă de vacanță în Rusia) este acum o groapă.”

Proekt, care este condus de jurnaliști ruși aflați în exil, este un site specializat în investigații despre Kremlin. Jurnaliștii ruși au publicat o pereche de imagini din satelit, care arată zona în care se afla casa de vacanță în mai 2023 și în mai 2024.

În fotografia din mai 2023, marea vilă cu acoperiș roșu este clar vizibilă. Este amplasată aproape de malul Mării Negre, pe un teren extins, care include mai multe anexe.

În fotografia din mai 2024, casa de vacanță a dispărut, iar locul în care se afla pare acum un mare șantier. O cale de acces, de asemenea o cicatrice de culoare nisipie, se întinde spre sud din locul demolării.

Nicio altă clădire nu a fost distrusă. Vegetația din jurul domeniului este mai densă, sugerând 12 luni de creștere.

The Telegraph precizează că nu a verificat în mod independent fotografiile, iar Kremlinul nu a comentat informația.

Casa de vacanță, denumită Bocharov Ruchey, era considerată vila preferată a lui Putin. Datele de la Kremlin arătau că președintele rus obișnuia să petreacă până la 37 de zile pe an aici, unde găzduia oaspeți străini și își sărbătorea zilele de naștere alături de iubita sa, gimnasta rusă Alina Kabaeva, și cei doi fii mici ai lor.

Dar dronele ucrainene au lovit din ce în ce mai des în zona Soci, în ultimele 12 luni. Acest lucru pare să-l fi speriat pe Putin, care a vizitat Bocharov Ruchey doar o singură dată în acest an, în martie, pentru a-l găzdui pe Rafael Gossi, șeful agenției atomice a ONU.

„Putin a zburat ultima dată la Soci acum șapte luni. A rupt chiar și o tradiție veche de a veni la Soci pentru a sărbători ziua de naștere a Alinei, în mai”, a declarat o sursă pentru Proekt.


Vila a fost construită de Uniunea Sovietică ca reședință de vară pentru liderii Kremlinului. Putin a renovat-o pentru a se potrivi gusturilor sale opulente, pentru „muncă de acasă”. Îi place să îmbine cazarea de lux, unde se poate relaxa cu familia și prietenii, cu săli masive de întâlniri pentru a găzdui oaspeți și birouri echipate cu rânduri de telefoane de unde își poate conduce afacerile de la distanță.

Proekt a spus că, în timpul pandemiei de Covid, Putin s-a izolat la Bocharov Ruchey, bucurându-se de clima temperată a Mării Negre. A avut chiar o copie a biroului său din reședința de la Moscova construită, pentru a da impresia că se află în capitala Rusiei.

Putin este paranoic în legătură cu posibilitatea de a fi asasinat și și-a redus angajamentele de călătorie de când a invadat Ucraina în 2022. Acum preferă să călătorească cu trenul blindat, dacă este posibil, și a redus călătoriile cu avionul.

O altă sursă, descrisă ca un „prieten al lui Putin”, a declarat pentru Proekt că oficialii de la Kremlin nu au fost chemați la Bocharov Ruchey anul acesta. „Discută între ei și sunt surprinși că au încetat să mai fie invitați la întâlniri în Soci”, a spus sursa.

Putin, care a împlinit 72 de ani luni, deține mai multe reședințe. Acestea includ reședința sa oficială de la periferia Moscovei, o casă de vacanță în Crimeea ocupată și o casă de vacanță în regiunea Karelia, lângă Finlanda.

Una dintre cele mai opulente case de vacanță ale lui Putin se află mai sus pe coasta Mării Negre. Numită „Palatul lui Putin”, această vilă a fost construită într-un stil italian somptuos și include un bar și un cinematograf.

În mai, au apărut informații că o vila deținută de Putin în regiunea izolată Altai a ars.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
Citește și...
Exod în masă pe teritoriul SUA. Zona din care autoritățile le-au cerut oamenilor să plece în cel mult 24 de ore

Sute de mii de persoane din statul american Florida au fugit, luni, din calea uraganului Milton.

Când se va termina războiul din Orientul Mijlociu. Netanyahu: Cât timp se va întâmpla asta, vom continua să luptăm

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a promis compatrioţilor săi că va continua lupta până la atingerea obiectivelor de război stabilite de guvernul său, potrivit unui mesaj televizat difuzat cu ocazia primei comemorări a atacului din 7 octombrie.

SUA cere milă din partea Israelului. Punctul strategic care trebuie cruțat în Liban

Statele Unite au avertizat luni Israelul să nu atace aeroportul din Beirut sau drumurile care duc la acesta, în timp ce armata israeliană efectua lovituri intensive împotriva Hezbollah în suburbiile de sud ale capitalei libaneze, transmite AFP.

Recomandări
Peste jumătate dintre elevii români, analfabeți funcționali la matematică. Situație gravă și la celelalte materii

PISA 2025 arată că rezultatele școlare au scăzut în multe țări. România însă a pornit deja de la un nivel scăzut și are, în plus, probleme foarte mari de inegalitate între elevi și între școli.

Inspecția Judiciară s-a sesizat după zborul privat spre „insula bogaților” în care s-au aflat judecători și politicieni

Inspecţia Judiciară a anunțat că a demarat verificări cu privire la prezenţa judecătorului Cristian Deliorga în avionul privat către Mykonos alături de politicieni şi oameni de afaceri.

Metrorex, gata să intre în blocaj financiar. De ce Ministerul Transporturilor a blocat subvențiile

Angajații Metrorex riscă să nu-și mai primească salariile, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a blocat alocarea subvențiilor pentru transportatorul public subteran.