De ce ține Donald Trump cu dinții de tarifele lui, deși alegătorii SUA se opun acestora chiar înaintea alegerilor „midterms”

În ciuda prețurilor mai mari, a criticilor din partea experților în comerț și a nemulțumirii alegătorilor, Trump rămâne ferm pe poziția sa, și anume că impunerea celor mai mari taxe de import asupra partenerilor comerciali ai SUA de la Marea Depresiune încoace este o strategie câștigătoare.

Un sondaj recent sugerează, însă, că aceasta este o miză riscantă, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile intermediare („midterms”) din 3 noiembrie. Majoritatea adulților americani dezaprobă politicile sale comerciale, peste 64% dintre aceștia afirmând că a mers prea departe cu cele mai recente tarife ale sale, comparativ cu 58% în ianuarie.

Care este situația actuală a tarifelor în continuă schimbare ale lui Trump

Statele Unite au stabilit taxe la importurile din majoritatea țărilor la un nivel de două cifre, deși ratele au fluctuat din cauza obstacolelor juridice, precum și a obiceiului lui Trump de a le modifica aparent din capriciu.

În cea mai amplă rundă de anul trecut, Trump a impus ceea ce a numit tarife „reciproce” și alte taxe asupra a zeci de țări. El a invocat o lege din 1977 care, potrivit lui, îi permitea să acționeze fără aprobarea Congresului în cazul unei urgențe economice.

După ce Curtea Supremă a anulat această măsură în februarie, Trump a apelat la o serie de alte legi comerciale pentru a-și atinge obiectivele.

Principala lege pe care o folosește acum, Secțiunea 301 din Legea Comerțului din 1974, îi permite să impună tarife țărilor despre care consideră că se angajează în practici comerciale neloiale, cum ar fi neaplicarea adecvată a interdicției privind munca forțată. Noile taxe variază între 10% și 12,5% pentru importurile din 60 de economii, inclusiv marii parteneri comerciali ai SUA, precum Uniunea Europeană, India, Japonia, Canada și Mexic.

De ce experții în comerț consideră că Trump provoacă mai mult rău decât bine

Trump lovește cu barosul un sistem comercial global relativ deschis, despre care mulți economiști din curentul principal consideră că a adus beneficii enorme Statelor Unite. Acesta a contribuit la stimularea creșterii economice, la menținerea prețurilor la un nivel scăzut și la creșterea competitivității întreprinderilor americane, care au devenit adesea dominante în industriile globale.

Statele Unite sunt al doilea cel mai mare exportator din lume, după China. Anul trecut, țara a exportat bunuri și servicii în valoare de 3,4 trilioane de dolari, depășind cu mult Germania, care ocupă locul al treilea, cu 2,3 trilioane de dolari.

Deși Trump susține că exportatorii străini plătesc tarife vamale, cei care suportă în mare parte costurile sunt americanii. Studii, inclusiv cele realizate de Fed din New York și de Universitatea Harvard, au arătat că, în mare parte, companiile străine nu și-au redus prețurile pentru a compensa tarifele pe care întreprinderile americane le plătesc la frontieră. Aceste întreprinderi absorb costurile suplimentare sau le transferă consumatorilor prin prețuri mai mari.

Casa Albă răspunde că boom-ul industrial este deja în plină desfășurare și face referire la statistici care arată că locurile de muncă din sectorul manufacturier, după ce au înregistrat o scădere anul trecut, sunt în creștere, iar numărul locurilor de muncă în anumite sectoare ale construcțiilor nerezidențiale este, de asemenea, în creștere.

„Locurile de muncă din sectorul construcțiilor de fabrici de astăzi înseamnă mai multe locuri de muncă în sectorul manufacturier pe viitor, odată ce aceste fabrici vor intra în funcțiune”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Taylor Rogers.

Dovezi contradictorii privind faptul că unele țări „jefuiesc” SUA

În cei patru ani de după aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului în 2001, s-au pierdut aproape 3 milioane de locuri de muncă în sectorul manufacturier din SUA, accelerând tendința de abandonare a muncii în fabrici. Chiar și susținătorii comerțului global recunosc aceste efecte negative.

Multe companii americane s-au confruntat cu dificultăți în a concura cu afluxul de produse la preț redus din China, care a redus consumul pentru a stimula exporturile

De asemenea, este adevărat că unele țări au tarife vamale mai mari decât SUA, își depreciază monedele pentru a-și asigura că exporturile către SUA sunt mai ieftine și susțin industriile prin subvenții.

Însă tarifele vamale practicate de principalii parteneri comerciali ai SUA sunt scăzute, adesea comparabile cu cele ale SUA și, uneori, chiar mai mici.

Înainte de războiul comercial, rata medie a tarifelor SUA pentru mărfurile provenite din Uniunea Europeană era de 1,47%, ușor peste media de 1,35% impusă de UE asupra produselor americane, potrivit grupului de reflecție Bruegel din Bruxelles. Europenii sunt mari cumpărători ai produselor pe care America dorește să le vândă. Aproximativ 30% din importurile europene provin de la companii deținute de SUA, potrivit Băncii Centrale Europene.

Relația cu Canada, marele partener comercial al Americii din nord, era, de asemenea, similară înainte ca negocierile comerciale să eșueze în această vară. Rata efectivă a tarifelor aplicate de Canada importurilor din SUA era de aproximativ 2,4%, mai puțin de jumătate din rata de 5% pe care SUA o aplica importurilor canadiene, potrivit calculelor efectuate de Oxford Economics.

Acum, cele două țări sunt angajate într-un conflict de tip „ochi pentru ochi”, ambele țări majorându-și reciproc tarifele.