De ce nu celebrează Phenianul ziua lui Kim Jong-un. Viața misterioasă a liderului nord-coreean

Coreea de Nord, lansare racheta, Kim Jong-un - 14
uriminzokkiri.com

Ziua de naștere a liderului nord-coreean Kim Jong-un, marcată anual la 8 ianuarie, este înconjurată de mister. Astfel, nu se cunoaște cu certitudine dacă acesta a împlinit 34 sau 35 de ani, mai ales că Phenianul nu marchează în niciun fel evenimentul.

 Deși Kim Jong-un a devenit cunoscut comunității internaționale în contextul controverselor stârnite de programul nuclear, războiul cuvintelor cu președintele american Donald Trump și datorită tendinței de a face declarații publice revoltătoare, actualul lider nord-coreean provine dintr-o familie de șefi de stat și demnitari cu o tradiție îndelungată, care ajunge chiar până la finalul celui de-al doilea Război Mondial, scrie Business Insider.

În acest context, este interesant că un regim care își idolatrizează liderii refuză să recunoască și să celebreze în mod public ziua de naștere a lui Kim Jong-un, scrie publicația britanică The Independent.

Zilele de naștere ale celorlalți membri din familia Kim sunt celebrate cu mare fast în Coreea de Nord, scrie Business Insider. Astfel, oamenii sunt obligați să se uite la programe TV în care foștii lideri sunt elogiați. De exemplu Kim Jong-suk, bunica decedată a lui Kim Jong-un, este comemorată în ajunul Crăciunului. Astfel, oamenii fac procesiuni în orășelul Hoeryong, locul în care ea s-a născut.

Totodată, la 16 februarie, cetățenii și statul comemorează „Ziua unei stele strălucitoare”, care marchează nașterea fostului conducător al Coreei de Nord, Kim Jong-il, tatăl actualului dictator.

Citește și
Sora lui Kim Jong-un
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie

Cu ocazia acestor zile, nord-coreenilor li se cere să facă un adevărat spectacol din comemorarea liderilor. De exemplu, la moartea dictatorului Kim Jong-il, în 2012, cei care nu ar fi plâns sau ar fi lipsit de la funeralii ar fi fost condamnați la cel puțin șase luni de muncă în lagăre.

Pe de altă parte, Phenianul pare să facă eforturi pentru a masca nașterea lui Kim Jong-un.

El a fost dat de gol în 2014, când jucătorul Dennis Rodman a fost surprins cântându-i „La mulți ani” liderului nord-coreean, după un meci de basket organizat la Phenian. Deși oamenii din alte țări au putut vedea filmarea pe Internet, cetățenilor din Coreea de Nord li s-a transmis doar că fostul jucător NBA i-a cântat liderului „un cântec special.”

De unde vine această taină?

Există voci care spun că decizia lui Kim Jong-un de a nu-și celebra ziua de naștere ar fi un semn de respect față de tatăl și bunicul său, Kim Jong-il și Kim Ir-sen.

„Nu există niciun dubiu că el este liderul statului, dar domnia sa este abia la început. Dacă va trăi la fel de mult ca bunicul său, ar putea conduce statul pentru încă jumătate de secol, astfel că mulți nord-coreeni ar putea să îi devină loial. Întrucât nu există statui cu chipul său, nu mi se pare anormal. Cred că ar părea foarte grăbit dacă ar încerca să se pună în centrul atenției acum”, a explicat Aidan Foster-Carter, cercetător la Universitatea Leeds, pentru The Independent.

La rândul său, dr. Owen Miller, specializat pe studii coreene a precizat că cetățenii ar putea fi reticenți la această mișcare.

„Cetățenii ar putea simți că este prea devreme pentru Kim Jong-un să împingă cultul personalității la un asemenea nivel. Trebuie ținut cont de faptul că tatăl său, Kim Jong-il a fost desemnat succesorul lui Kim Ir-sen în 1980, dar a trebuit să lucreze mult timp până când a fost perceput ca un lider. Kim Jong-un, însă, a fost prezentat nord-coreenilor cu un an sau doi înainte să preia puterea, în 2011”, a explicat profesorul Owen Miller.

Cercetătorul Forster-Carter mai precizează că acest mister reflectă modul în care funcționează regimul comunist, unde totul se bazează „pe un sistem factual”.

„Dacă ești în Coreea de Nord, îți faci treaba și nu te uiți la stânga sau la dreapta. Nu cred că oamenii ;tiu nimic cu certitudine despre popularitatea sa, deci este foarte pericolos să îl vorbească de rău”, a explicat el.

Informații sub semnul întrebării

În contextul aniversării liderului de la Phenian, CNN notează că se cunosc foarte puține informații despre viața lui Kim Jong-un, iar multe dintre ele stau sub semnul întrebării.

De exemplu, ziua de naștere a acestuia ar fi fost schimbată, pentru a fi în aceeași perioadă cu a bunicului său Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord. O altă incertitudine este legată de familia acestuia; există informații că ar avea trei copii. Mai mult, o fostă iubită din perioada anilor în care a studiat în Elveția susține că acesta ar avea un temperament exploziv.

O altă speculație legată de Kim Jong-un este că ar fi bolnav și că ar suferi de gută, că e „slab și răsfățat” și înconjurat de oameni care îl aprobă constant.

Business Insider notează că este atipic faptul că Kim Jong-un a devenit liderul Coreei de Nord, având în vedere că este cel mai tânăr dintre cei trei frați; el mai are un frate mai mare - Kim Jong-chol – și a avut și un frate vitreg - Kim Jong-nam, care a fost ucis anul trecut, într-un atac cu un agent neurotoxic. Inițial, se credea că cel care va prelua puterea după Kim Jong-il va fi fiul cel mare al acestuia, Kim Jong-chol, însă acesta ar fi fost respins de tată, pe motiv că „este ca o fetiță”.

Totodată, actualul lider nord-coreean s-ar fi simțit amenințat de fratele său vitreg, astfel că este bănuit că ar sta la baza asasinatului din februarie 2017.

Despre soția liderului de la Phenian, Ri Sol-ju, se cunosc foarte puține lucruri. Ea a fost observată doar în fotografiile publicate în presa de stat, însoțindu-l pe soțul său la evenimente publice, îmbrăcată în haine foarte scumpe. 

În ceea ce privește perioadele în care Ri Sol-ju a fost însărcinată, acestea se bazează doar pe speculațiile presei internaționale, întrucât au existat perioade în care ea a dispărut, luni la rând, din spațiul public. În aceste perioade, au existat voci care au afirmat că ea ar fi fost izolată de soțul impulsiv.

În acest context, nu se cunosc detalii despre identitățile copiilor lui Kim Jong-un. Mai mult de atât, guvernul nord-coreean nici nu recunoaște că ei ar exista. Pe de altă parte, serviciile de informații sud-coreene au confirmat că liderul de la Phenian ar avea trei copii, născuți în 2010, 2013 și 2017, iar că cel mai mare ar fi un băiat.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Kim Jong Un, apariție rară alături de soția lui la o fabrică de cosmetice. Pozele au stârnit amuzament
Kim Jong Un, apariție rară alături de soția lui la o fabrică de cosmetice. Pozele au stârnit amuzament

Cea mai recentă vizită de lucru a președintelui nord-coreean, Kim Jong Un, a fost într-o fabrică de cosmetice.

Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie

Liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a conferit surorii sale mai multă putere, promovând-o într-o funcție importantă, în cadrul organului executiv al partidului.

Coreea de Nord a amenintat SUA cu un
Coreea de Nord a amenintat SUA cu un "atac nuclear in inima tarii" daca nu renunta la planurile de a-l da jos pe Kim Jong Un

Coreea de Nord ameninta SUA cu un atac nuclear daca Washingtonul incearca sa-l indeparteze de la conducere pe Kim Jong Un, relateaza CNN.

Kim Jong-Un a fumat exact langa o racheta plina cu combustibil lichid. Nimeni n-a avut curaj sa-i spuna cat este de riscant
Kim Jong-Un a fumat exact langa o racheta plina cu combustibil lichid. Nimeni n-a avut curaj sa-i spuna cat este de riscant

VIDEO. Presedintele Coreei de Nord Kim Jong Un a fost filmat in timp ce fuma chiar langa motoarele unei rachete balistice intercontinentale, fara ca cineva sa aiba curajul sa-i spuna cat de periculos este acest lucru.

Starurile lui Kim Jong Un. Cine sunt de fapt cei trei barbati pozati mereu alaturi de el
Starurile lui Kim Jong Un. Cine sunt de fapt cei trei barbati pozati mereu alaturi de el

Starurile din spatele programului nuclear al lui Kim Jong Un. Cine sunt cei trei barbati pozati mereu alaturi de el

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.