Cum se antrenează militarii ruși pentru a fi trimiși pe front în Ucraina: ”Sunt beți de la 11 dimineața”

62282443
Profimedia

Trupele rusești care se antrenează pentru a fi trimise pe frontul din Ucraina se îmbată și hărțuiesc localnicii, care se plâng apoi de acest lucru pe rețelele sociale. ”Sunt beți de la 11 dimineața”, spun oamenii.

 

Rusia a suferit pierderi uluitoare în Ucraina și caută să-și întărească rândurile, dar militarii dintr-o nouă unitate de luptă aflată în pregătire îi hărțuiesc pe localnici și își petrec mai tot timpul beți, scrie Business Insider, care citează The Wall Street Journal.

Localnicii din orașul rusesc Mulino s-au plâns de noua unitate de voluntari pe rețelele de socializare. Din postările oamenilor rezultă că trupele din Corpul 3 de Armată își petrec o mare parte din timp în stare de ebrietate și deranjează locuitorii din zona în care se antrenează, conform unui raport obținut de Wall Street Journal.

Astfel de observații pot indica faptul că acestor recruți le lipsește disciplina, dar se vor lupta să susțină efortul de război al Rusiei.

”Ei spun că ne vor apăra, dar din ce am văzut aici nu cred că vom dormi foarte liniștiți”

Întregul sat suferă din cauza acestor voluntari”, a scris o femeie care s-a identificat drept Ksenia Glotova pe rețeaua de socializare rusă VK, se arată în raport.

Se plimbă în grupuri și hărțuiesc. Un lucru ar fi dacă s-ar antrena și ar rămâne la baza lor. Dar ei se plimbă beți pe aici de la 11 dimineața”, a scris femeia.

Yekaterina Horoshavina, o altă utilizatoare, a spus că unitatea părea mândră că urmează să fie dislocată în Ucraina. ”Ei spun că ne vor apăra, dar pe baza a ceea ce am văzut nu vom dormi foarte liniștiți”, a scris Yekaterina.

Săptămâna trecută, președintele rus Vladimir Putin a ordonat ca armata Rusiei să se extindă cu 137.000 de oameni, începând cu 2023. Anunțul a venit la o zi după împlinirea a șase luni de la izbucnirea războiului din Ucraina.

Conflictul a devenit un război de uzură, Rusia concentrându-se în primul rând pe cucerirea de noi teritorii în regiunea Donbas de est și pe deținerea controlului asupra celor capturat în sud. Dar progresul a fost lent, iar avansul Rusiei este acum efectiv blocat.

Pentagonul estimează că 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în 6 luni de război

Pentagonul a estimat recent că 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în război, ceea ce este un număr uluitor de mare în doar jumătate de an de lupte.

În timp ce Rusia încearcă să-și consolideze rândurile, Ucraina pare să lanseze o contraofensivă mult așteptată în sud.

Forțele armate ale Ucrainei au trecut prima linie de apărare a ocupanților în apropiere de Herson”, a declarat anunțat Centrul de comunicații strategice al Ministerului Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei într-un comunicat.

”Trupele noastre cred că Ucraina are o șansă reală să-și recapete teritoriile ocupate, mai ales având în vedere utilizarea foarte reușită a armelor occidentale de către armata ucraineană”, a transmis ministerul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Bogdan Aurescu participă la reuniunea informală a miniştrilor de externe UE de la Praga

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, marţi şi miercuri, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre ale Uniunii Europene (în format Gymnich), care are loc la Praga, în cadrul Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.

SUA are stocuri „foarte mici” de muniție de artilerie după ce a trimis masiv arme în Ucraina

Stocurile de muniție ale SUA au devenit „foarte mici” pentru anumite categorii de produse, atrage atenția un oficial american. Acest lucru se întâmplă după trimiterea masivă de armament în Ucraina.

Ericsson, Nokia și alte companii de tehnologie au anunţat planuri de ieşire completă din Rusia

Ericsson, Nokia și alte companii de tehnologie occidentală au anunţat luni planuri de ieşire completă din Rusia, după anunţul Dell de săptămâna trecută, ritmul retragerilor fiind în creştere, transmite Reuters.

 

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.