Potrivit unor surse, citate de Reuters, Trump le-a declarat partenerilor că America va rămâne alături de ei, în NATO, și că este dornică să le vândă arme, indiferent de felul în care acestea vor fi utilizate.
Mai mult decât atât, liderul american s-a arătat foarte prietenos cu Volodimir Zelenski, și s-a lăsat convins să acorde Ucrainei, licenţele necesare pentru a fabrica împreună cu europenii sisteme anti-rachetă Patriot.
După discuțiile cu liderii NATO, Donald Trump a avut o întrevedere bilaterală cu Volodimir Zelenski, care a venit la întâlnire cu un obiectiv precis în minte. Și a reușit să-l îndeplinească.
Trump: Adevărul este că am dezvoltat o relație bună (cu Zelenski). Greu de crezut, nu-i așa? De la cearta din Biroul Oval până astăzi am dezvoltat o relație bună.
Zelenski: Și nu se termină aici...
Trump: Nu, nu e sfârșitul, ar putea fi începutul. O păsărică mi-a șoptit că o să le dăm ucrainenilor dreptul să fabrice sisteme Patriot. O să le arătăm cum se face. E o chestie foarte complexă, dar o să vă dați rapid seama cum se face. Ucrainenii sunt o națiune foarte inovatoare. Și ce-mi place mie este că vorbim de un sistem defensiv, nu ofensiv. O să vă acordăm licența pentru a produce singuri rachete Patriot. E foarte tare, nu? Așa că nu mai poți să te plângi că nu vă dăm Patriot.
Înainte să înceapă summitul propriu-zis, Donald Trump a răbufnit la adresa statelor NATO care nu au susținut ofensiva americană împotriva regimului islamic de la Teheran.
Donald Trump: „Nimeni nu a vrut să ajute. Doar câteva dintre țările foarte mici, pentru că ele sunt cele mai vulnerabile. Asta e singurul motiv pentru care au dorit să ne ajute”.
Liderul american și-a concentrat atacul împotriva guvernului socialist de la Madrid. În martie, Spania şi-a închis spaţiul aerian pentru bombardierele americane, iar premierul Pedro Sanchez a denunţat strategia lui Donald Trump drept o greşeală "extraordinară".
Donald Trump: „Spania este o cauză pierdută. Nu vrem să mai facem afaceri cu Spania, apropo, aș vrea să retezăm orice legături. Spania este un partener îngrozitor pentru NATO. Nu participă la nimic, nu plătește. Nu vreau să mai am nimic de-a face cu Spania. Vă rog să sistați orice relații comerciale cu Spania, inclusiv vizitele. S-or fi gândit că noi o să-i protejăm oricum, nu-i așa? Dar nu trebuie s-o facem. Nu mai vreau niciun fel de comerț cu Spania, ați înțeles? Cu efect imediat. Nici măcar să nu mai vorbiți cu ei. Sunt fără speranță. Niște oameni răi. Mai sunt și alții, dar cei mai răi sunt spaniolii, chiar ne sunt ostili pe față, în mod deschis. Să vedem cât de ostili o să mai fie după ce ne vor suna să ne implore să aibă schimburi comerciale cu noi”.
Aflat în dreapta lui, șeful NATO a trebuit să execute un delicat mers pe sârmă între a flata orgoliul lui Trump și a apăra Alianța pe care o conduce în aceste vremuri tulburi. Olandezul Mark Rutte știe deja foarte bine ce butoane trebuie să apese ca să-l îmbuneze pe Donald Trump.
Mark Rutte, șeful NATO: „În ceea ce privește Iranul, știu că ești dezamăgit, dar aș spune că acestea sunt cazuri izolate. 5.000 de zboruri au decolat de pe aeroporturile europene în sprijinul operațiunii Furie Epică. Germania din prima zi, dar și Franța. Am discutat despre cazul aeroportului din București, care a fost închis câteva zile pentru traficul comercial întrucât aveați nevoie de el pentru operațiunea din Iran și n-au avut nicio problemă cu asta (românii)”.
Mai mult, secretarul general al NATO a insistat pe noile angajamente ale statelor europene pentru protejarea continentului și sprijinirea Ucrainei.
Mark Rutte: „Legat de NATO, ați realizat ceva formidabil, este o victorie imensă și vreau să repet că, în ultimii doi ani, Canada și națiunile europene din NATO au cheltuit cu 258 de miliarde mai mult pentru apărare decât în 2024. Este amețitor. 258 de miliarde! Între timp, aproape 200.000 de locuri de muncă din SUA sunt susținute de comenzile de armament ale acestor țări”.
Schema a funcționat, iar președintele american s-a calmat.
Trump: Vreau să spun că, în pofida faptului că sunt supărat pe NATO, trebuie să recunosc că Alianța are un lider grozav. Sunteți norocoși să-l aveți. E cea mai mare avuție a NATO, dacă vreți să știți adevărul. Și nici nu dau vina numai pe (țările) NATO. Au profitat de ocazia de „a călători gratis”.
Rutte: Dar tu ai reușit ce încercase Eisenhower, să-i faci pe europeni să egalizeze contribuțiile. Niciun alt președinte nu a izbutit. Tu ești primul. E meritul tău. Ai câștigat asta la (summitul) de la Haga.
Trump: De-aia îmi place de el. Ăsta e adevărul, fără tine nu s-ar fi întâmplat.