Cum au fost salvați de la înec un român și cei doi copii ai săi în Grecia. Momentul a fost filmat. VIDEO

62569022

O operaţiune dramatică de salvare a avut loc duminica trecută pe plaja Epanomi din Salonic, când un tată cu cei doi copii ai săi, turişti din România, au fost luaţi de curenţii puternici şi au fost în pericol de înec.

Din fericire, un surfer care practica în zonă SUP (stand up paddle, un sport care presupune a sta în picioare pe o placă de surfing şi a naviga cu ajutorul unei padele) a intervenit. El a ajutat copiii să se întoarcă la ţărm, apoi l-a condus şi pe tată. Toţi sunt în stare bună de sănătate, iar salvatorul a povestit pentru presa elenă cum s-a întâmplat.

Momentul a fost filmat şi videoclipul plin de suspans s-a viralizat. În trei zile a strâns peste 50.000 de vizualizări pe YouTube, unde are zeci de comentarii.

În imagini, se pot vedea copiii luptându-se cu valurile, în timp ce tatăl lor fusese deja luat de curenţi la câţiva metri distanţă.

Vangelis Papaioannou, cel care i-a salvat pe tată şi pe cei doi copii în mare, a povestit la televiziunea naţională, ERT, ce s-a întâmplat.

„Condiţiile erau dificile, deoarece era furtună în Epanomi. După ce am filmat ce voiam în mare, în timp ce mă întorceam, am auzit ţipetele copiilor care îşi pierduseră tatăl, m-am ridicat pe placă şi l-am văzut la 50-60 de metri distanţă”, a declarat Papaioannou.

„El plutea, nu mai făcea niciun gest să înoate, m-am dus acolo, era în stare gravă, înghiţea apă şi l-am ajutat să se agaţe de placă”, a povestit el. „I-am arătat cum să se agaţe de placă, el întreba de copiii lui, apoi am ieşit”, a continuat el.

„Este o mare responsabilitate să întreprinzi singur o astfel de operaţiune de salvare şi nu este uşor, deoarece există multe dificultăţi”, a comentat surferul.
 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62564909
Netanyahu ordonă negocieri pentru eliberarea ostaticilor. În paralel, armata pregătește ofensiva asupra Gazei
Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că a dat „instrucţiuni pentru începerea imediată a unor negocieri pentru eliberarea tuturor" ostaticilor israelieni din Gaza, după prezentarea de către mediatori a unei noi propuneri de armistiţiu.
62569016
Care sunt condiţiile lui Putin pentru a înceta războiul în Ucraina. Informațiile scurse de la Kremlin
Vladimir Putin cere Ucrainei să renunţe la întreaga regiune estică Donbas, să renunţe la ambiţiile de aderare la NATO, să rămână neutră şi să nu permită trupelor occidentale să intre în ţară.
62569017
Românii mizează pe stabilitate în fața incertitudinii. Domeniul pe care îl consideră cel mai sigur în cazul unei crize
Peste un sfert dintre români (27%) consideră că sectorul medical, atât cel privat, cât şi cel de stat, este cel mai stabil din punctul de vedere al locurilor de muncă în această perioadă.