Criză politică în Tunisia. Şeful statului anunţă noi restricţii, SUA fac apel la respectarea democraţiei

62204168
Agerpres

Este criză politică în Tunisia, după ce președintele Kais Saied a anunţat duminică seară că îngheaţă activităţile Parlamentului şi îl demite din funcţie pe şeful Guvernului.

 

 

De asemenea, preşedintele tunisian a suspendat luni activitatea în administraţia centrală, instituţiile străine şi instituţiile administraţiei publice pentru două zile, începând de marţi, cu posibilitatea prelungirii, a anunţat preşedinţia de la Tunis pe Facebook, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Măsura nu se referă şi la agenţii forţelor de securitate internă, militari, agenţi de frontieră, angajaţii instituţiilor de sănătate şi educaţie, care sunt vizaţi de aranjamente speciale, se adaugă în anunţul preşedinţiei.

Şeful statului a anunţat totodată că deplasarea persoanelor şi vehiculelor va fi interzisă de la ora locală 19.00 până la 06.00 a.m., de luni şi până pe 27 august, cu excepţia cazuri medicale de urgenţă şi a lucrătorilor din ture de noapte.

În acelaşi timp, reununile cu peste trei persoane în spaţii publice au fost interzise.

Secretarul de stat SUA i-a cerut preşedintelui Tunisiei să respecte democraţia

 

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken i-a cerut luni preşedintelui tunisian Kais Saied să ''respecte principiile democratice'' după demiterea premierului şi suspendarea activităţilor parlamentare, relatează AFP.

În cadrul unei convorbiri telefonice, şeful diplomaţiei americane "l-a încurajat pe preşedintele Saied să respecte principiile democratice şi drepturile omului care stau la baza guvernării în Tunisia", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Uniunea Europeană îi îndeamnă pe toţi actorii politici din Tunisia să respecte Constituţia ţării

 

Uniunea Europeană i-a îndemnat luni pe toţi actorii politici din Tunisia să respecte constituţia ţării şi să evite producerea de violenţe, după ce preşedintele tunisian a demis guvernul şi a suspendat activitatea parlamentului, cu ajutorul armatei, relatează Reuters.

"Urmărim îndeaproape ultimele evenimente din Tunisia. Facem apel către toţi actorii (politici) tunisieni să respecte Constituţia, instituţiile ţării şi statul de drept. Le cerem totodată să rămână calmi şi să evite orice recurgere la violenţă pentru a menţine stabilitatea ţării", a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62204164
Un lac din Patagonia a devenit roz peste noapte. Care este explicația

Un lac din regiunea Patagonia, Argentina, a devenit roz după ce companiile de pescuit au deversat deşeuri în Laguna de Corfo, la 30 de kilometri de oraşul Trelew din Chubut, informează Insider. 

62204130
Imagini incredibile în China. O furtună de nisip a înghițit un oraș

Imagini incredibile au fost filmate în China. Un nor uriaș de nisip a înghițit un oraș din nord-vestul țării.

62204126
Grindină devastatoare în Italia. Sute de mașini au fost avariate pe o autostradă. VIDEO

O furtună cu grindină a făcut prăpăd în nordul Italiei. Sute de mașini, surprinse pe autostradă de furia naturii, au fost avariate de bucăţile de gheaţă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.