Criză politică în Austria. Negocierile pentru formarea unui Guvern între extrema dreaptă şi conservatori au eşuat

62519354
Agerpres

Partidul Libertăţii (FPÖ, extrema dreaptă) din Austria a anunţat că negocierile în vederea formării unei coaliţii de guvernare cu Partidul Poporului (ÖVP, conservator) au eşuat, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Discuţiile se aflau pe un teren fragil de mai multe zile, cele două partide certându-se pe o serie întreagă de subiecte, de la politica externă la împărţirea ministerelor.

Mai mult de 130 de zile s-au scurs de la alegerile legislative fără să se fi format un Guvern - un record pentru Austria.

Preşedintele Alexander Van der Bellen l-a mandatat luna trecută pe Herbert Kickl, liderul Partidului Libertăţii, cu formarea unui guvern după ce această formaţiune anti-imigraţie şi eurosceptică a câştigat alegerile în septembrie.

Anterior, ÖVP încercase fără succes să alcătuiască o coaliţie de partide centriste fără extrema dreaptă.

Miercuri, Kickl l-a informat pe preşedinte că negocierile au eşuat şi că îşi depune mandatul încredinţat, a anunţat partidul său.

Chiar dacă FPÖ se pusese de acord cu ÖVP asupra multor puncte, 'spre regretul nostru, negocierile nu au fost în cele din urmă încununate de succes', a afirmat Kickl într-o scrisoare către Van der Bellen.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62514684
Polițiștii folosesc detectoare de metale pentru a căuta dovezi ale furtului pieselor româneşti de la Muzeul Drents
Poliţia caută în Deurze, sat din provincia Drenthe, indicii legate de furtul obiectelor româneşti de artă de la Muzeul Drents de acum două săptămâni. Poliţiştii fac acest lucru cu ajutorul detectoarelor de metale, potrivit RTV Drenthe.
62514884
Recompensa pentru un pont care ar duce la găsirea pieselor din tezaurul dacic expus în Olanda a crescut la 250.000 de euro
Recompensa pentru un pont care să conducă la găsirea de către autorităţi a operelor de artă din România furate din Muzeul Drents a fost majorată la 250.000 de euro.
62519335
Coca Cola, cel mai mare poluator cu PET-uri din lume, va folosi și mai mult plastic după deciziile lui Trump
Coca-Cola ar putea fi nevoită să vândă mai multe băuturi în sticle de plastic în SUA dacă tarifele impuse de Donald Trump ajung să facă mai scumpe dozele de aluminiu, a declarat directorul executiv al companiei, James Quincey.