Criza din India s-a extins și în Nepal. Buteliile oxigen se golesc mai repede decât pot fi umplute

62189905

Cinci bolnavi de covid-19 au murit asfixiaţi, săptămâna aceasta, într-un spital, din cauza unei penurii de oxigen, în sudul Nepalului, o ţară devastată de o intensificare puternică a pandemiei, potrivit News.ro, care citează AFP.

Bilanţul zilnic al contaminărilor a crescut de 60 de ori, la aproape 9.000, de la 1 aprilie, iar aproximativ 1.000 de persoane au murit din cauza covid-19 în ultimele zece zile.

Nepalul înregistrează, de la începutul pandemiei, 422.349 de contaminări şi 4.252 de morţi din cauza covid-19, însă, la fel ca în India, acest bilanţ este probabil subestimat.

Aproape jumătate dintre persoanele testate sunt pozitive covid-19, iar cazuri grave sosesc neîntrerupt la spitale, unde buteliile oxigen se golesc mai repede decât pot fi umplute.

La Kathmandu, capitala nepaleză, spitale au anunţat că nu mai pot primi bolnavi, ale căror familii disperate caută un pat de spital.

Cinci bolnavi internaţi la terapie intensivă la un spital în Rupendehi (sud) au murit asfixiaţi, săptămâna aceasta.

”Vehiculele noastre stăteau la coadă cu butelii la reîncărcat, în trei staţii de umplere, însă niciunul nu a ajuns înapoi la timp”, declară pentru AFP un medic de la spitalul provincial din Lumbini, Bishnu Gautam.

Preşedintele Asociaţiei Industriei Oxigenului din Nepal Gaurav Sharda a anunţat că cererea a crescut peste capacitatea de producţie.

”Toate uzinele de oxigen din Kathmandu funcţionează 24 de ore din 24 şi furnizează oxigen la capacitate maximă. Putem umple doar 8.000 de butelii pe zi, însă cererea este mult mai mare”, declară Gaurav Sharda.

Şeful centrului de operaţiuni de urgenţă de la Ministerul Sănătăţii, Samir Kumar Adhikari, anunţă că Nepalul se află într-o ”situaţie de criză”.

”Dacă 20% dintre miile de persoane izolate la domiciliu ar avea nevoie de paturi la spital şi de îngrijiri, nu am mai putea să facem faţă”, a apreciat el.

Motivele acestui val al epidemiei în Nepal sunt asemănătoare celor din India vecină.

În urma unei creşteri acute a cazurilor de covid-19 la începutul lui aprilie, la două luni dipă India, Guvernul a continuat să autorizeze şi chiar să organizeze procesiuni religioase şi adunări politice.

Numeroşi nepalezi s-au dus la procesiunea indiană Kumbh Mela, la care participau milioane de credincioşi hinduşi, iar numeorşi călători indieni au trecut în Nepal până când zborurile din India au fost suspendate.

Ajutor internațional

 

Asociaţia medicală nepaleză îi îndeamnă pe politicieni ”să-şi amâne pe mai târziu calculele politice” şi să acorde prioritate salvării vieţii.

Nepalul depinde de India în majoritatea importurilor sale, însă gigantul asiatic a fost nevoit să-şi îngheţe exportul de vaccinuri, în martie, pentru a-şi acoperi propriile nevoi, şi a livrat doar jumătate dintre comenzile Nepalului.

În această ţară cu 30 de milioane de locuitori s-au administrat doar 2,4 milioane de vaccinuri provenind din India şi China, iar abia 1% din populaţie a fost vaccinată cu două doze.

Nepalul a cerut ajutorul Chinei.

Un avion a fost trimis, săptămâna aceasta, cu prima livrare a 400 de butelii de oxigen, iar Beijingul a furnizat 800.000 de doze de vaccin chinezesc Nepalului.

Nepalezi din străinătate s-au mobilizat pentru a obţine un ajutor de urgenţă pentru ţara lor, pe Twitter, prin hashtagul #vaccines4nepal, iar senatori americani discută despre un ajutor.

Coordonatoarea rezidentă ONU în Nepal Sara Beysolow Nyanti a subliniat că această ţară are nevoie de un ajutor ”urgent”.

”Avem o povară similară celei din India, dar avem o capacitate mai mică de a-i face faţă”, a declarat ea AFP, îndemnând lumea ”săconştientizeze vulnerabilitatea Nepalului”.

Guvernul nepalez a lansat luni apel la ajutor, în contextul în care are nevoie cu prioritate de oxigen, echipament de îngrijire la terapie intensivă şi vaccinuri.

”Dacă ajutorul pe care-l cerem nu soseşte, ne îndreptăm către o situaţie teribilă, foarte dificil de gestionat”, a subliniat un oficial de la Ministerul Sănătăţii, Adhikari.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62189900
A început vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani în SUA. Ce ser le este administrat

Vaccinarea împotriva COVID-19 a adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani a demarat joi pe tot teritoriul Satelor Unite după extinderea, la începutul săptămânii, a autorizării vaccinului Pfizer/BioNTech şi pentru această tranşă de vârstă.

62189865
Loterie cu premii de cinci milioane de dolari pentru cei care se vaccinează, în statul Ohio din SUA

Guvernatorul statului american Ohio a direcționat cinci milioane de dolari din fondurile de combatere a pandemiei pentru o loterie deschisă celor care se vaccinează.

62189858
Tablou realizat de Banksy, cumpărat cu criptomonede. Cu cât a fost achiziționat

Prestigioasa casa de licitaţii Sotheby's a permis pentru prima dată o plată în criptomonede pentru o lucrare în format fizic, la vânzarea unei opere semnate de Banksy.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.