Coreea de Nord denunţă SUA pentru criticile privind drepturile omului

61968557
Getty

Presa de stat din Coreea de Nord a denunţat vineri SUA pentru că au făcut referire la situaţia drepturilor omului înaintea unor discuţii cruciale dintre cele două ţări, scrie The Associated Press.

Comentariile publicate pe site-ul deţinut de guvernul nord-coreean, Uriminzokkiri, vin cu câteva ore înainte ca Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, să călătorească la Phenian pentru discuţii care au ca scop stabilirea detaliilor privind dezarmarea nucleară a Nordului, potrivit News.ro.

Site-ul susţine că Washingtonul ar trebui să înceteze provocările la adresa Nordului în perioada în care se fac eforturi diplomatice pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări.

Uriminzokkiri a făcut referire la o rezoluţie a Camerei Reprezentanţilor din SUA care cerea ca „îmbunătăţiri complete, verificabile şi ireversibile în privinţa drepturilor omului” să facă parte din strategiile SUA privind dezarmarea nucleară a Nordului.

De asemenea, a fost criticat Raportul Departamentului de Stat privind traficul de fiinţe umane pe 2018, care numeşte Coreea de Nord alături de alte trei ţări ca având cele mai joase standarde privind traficul de persoane.

„Atunci când ceri discuţii serioase pentru a stabili noi relaţii şi o pace permanentă în peninsula coreeană dar în acelaşi timp negi demnitatea şi legitimitatea omologului tău, este ca şi cum ai încerca să mergi înainte cu picioarele legate”, notează site-ul.

Coreea de Nord a fost acuzată de comunitatea internaţională de crime împotriva umanităţii, guvernul folosind o supraveghere extremă, intimidarea şi pedepse dure pentru a preveni nesupunerea civică.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61971561
Poveștile cutremurătoare ale soțiilor membrilor ISIS. De ce au ales să divorțeze
Rata divorţului este în creştere în Irak pentru că femeile rup legătură cu militanţii ISIS, pentru a îşi reface viaţa.
61894863
Ziua de muncă de 12 ore a devenit legală într-o ţară din UE. Proteste de stradă
Deputaţii austrieci au adoptat joi o lege controversată care extinde durata maximă autorizată de muncă la 12 ore pe zi şi 60 de ore pe săptămână, transmite AFP.
61923129
Mărturiile pilotului elicopterului cu care a evadat deținutul francez Faid: „Mi-au amenințat familia”
Stéphane Buy a fost bătut, amenințat și forțat să piloteze elicopterul cu care deținutul Rédoine Faïd a evadat din penitenciarul Seine-et-Marne.