Copiii imigranților mexicani, ținuți în cuști. Trump: „Statele Unite nu vor fi un centru de primire a refugiaților”

×
Publicitate

Donald Trump a declarat, luni seara, că nu va lăsa America să se transforme într-o tabără de imigranţi.

El şi-a apărat politica din domeniul imigraţiei, după ce vestea că 2.000 de copii au fost despărţiţi de familiile lor şi sunt ţinuţi în cuşti la graniţă a provocat indignare. În schimb, alţi membri ai Administraţiei sale au încercat să explice că respectă legea şi că micuţii sunt bine trataţi.

Într-un centru de detenţie din McAllen, Texas, ajung sud-americanii care traversează ilegal frontiera. Sunt triaţi şi duşi în patru aripi separate destinate copiilor şi adulţilor. Sunt separaţi de pereţi de sârmă, dorm pe saltele întinse pe jos şi în loc de pături se învelesc cu folii de aluminiu. Doar aici sunt 500 de copii care riscă să fie despărţiţi de părinţi, dacă aceştia vor fi trimişi la închisoare.

Kirstjen Nielsen, secretarul pentru securitate internă: „Aceşti minori sunt foarte bine îngrijiţi. Nu credeţi presa. Sunt foarte bine îngrijiţi. Le oferim mâncare, îngrijire medicală, educaţie şi le îndeplinim toate nevoile."

Autorităţile americane spun că nu fac decât să aplice legea şi că prea multă vreme imigranţii s-au folosit de copii ca să fie lăsaţi în libertate, odată ajunşi în Statele Unite. Dar specialiştii spun că despărţirea copiilor de părinţi e o cruzime.

Louis Kraus, psihiatru de copii: „E cel mai mare coşmar al unui copil să fie despărţit de părinţii lui şi să nu ştie unde sunt. Pe termen scurt, copilul poate să-şi piardă pofta de mâncare, poate deveni temător, poate slăbi şi se poate deshidrata. Poate fi o situaţie care îi pune viaţa în pericol. Iar efectele pe termen lung asupra acestor copii vor fi devastatoare."

Începând din mai, Administraţia a luat măsuri pentru a spori numărul celor trimişi în judecată pentru traversarea ilegală a frontierei. Prin urmare, au fost arestaţi mai mulţi adulţi, ceea ce a condus la despărţirea lor de copii. Controversatul zid de la graniţa cu Mexicul ar rezolva această problemă, consideră administraţia Trump.

Donald Trump, președinte SUA: „Statele Unite nu vor fi o tabără de imigranţi şi nu vor fi un centru de primire pentru refugiaţi. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Europa, ce se întâmplă în alte locuri. Nu putem permite să se întâmple şi în Statele Unite. Nu cât sunt eu aici."

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61967569
Directorul SRI s-a întâlnit cu președintele Serbiei. Despre ce au discutat

Directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a întâlnit la Belgrad - locul în care se afla urmăritul internaţional, Sebastian Ghiţă - cu preşedintele Serbiei, Aleksander Vucic.

61967568
Trei morţi şi 4 răniţi în atacul armat din Malmo. Prima ipoteză a poliţiei

Atacul a avut loc luni seară, iar poliţia crede că e vorba de o răfuială între bande rivale.

61967565
Apă până la genunchi în stațiile de metrou din Sofia, ca urmare a ploilor torențiale

O ploaie torenţială a transformat, luni seară, capitala Bulgariei într-o mică Veneţie. În mai puţin de o oră, o mulţime de străzi s-au transformat în canale, iar apa a năvălit în mai multe staţii de metrou.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
LIVE VIDEO. Guvernul Luca Niculescu depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Guvernul Niculescu are loc marţi, la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului. 

Instant parlament cabinet niculescu 021 inquam photos george calin
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului. Cine sunt noii miniștri

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, marţi, decretul pentru numirea Guvernului, actul fiind deja publicat în Monitorul Oficial.