Controversatul șerif Joe Arpaio, grațiat de Donald Trump

61905968
Getty

Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat vineri seara pe foarte controversatul şerif Joe Arpaio, în vârstă de 85 de ani, care a fost condamnat pentru că a dat dovad de un zel excesiv împotriva imigranţilor clandestini, relatează AFP.

”Astăzi (vineri), preşedintele Donald Trump l-a graţiat pe Joe Arpaio, un fost şerif în comitatul Maricopa, în Arizona”, a anunţat într-un comunicat Casa Albă.

Trump a dat vestea pe Twitter.

Executivul motivează că ”viaţa şi cariera domnului Arpaio, care a început la (vârsta de) 18 ani, când s-a angajat în armată, la începutul Războiului din Coreea, încarnează serviciul public dezinteresat”.

”Şeriful Joe Arpaio are acum 85 de ani şi, după mai bine de 50 de ani de serviiu admirabil pentru ţara noastră, el merită o iertare prezidenţială”, se arată în comunicat.

Arpaio a fost condamnat la sfârşitul lui iulie pentru că a încălcat o interdicţie care i-a fost impusă de către un judecător federal şi care-i interzicea patrulele discriminatorii.

Marţi, la un miting cu susţinătorii săi la Phoenix, în Arizona, preşedintele republican a renunţat să facă acest anunţ, care era aşteptat la acel moment, cu scopul de a evita ca manifestaţii tenionate să degenereze.

Trump şi-a întrebat susţinătorii dacă nu cumva Arpaio a fost condamnat pentru că ”şi-a făcut treaba”, iar aceştia l-au aplaudat.

El a sugerat că era vorba doar de o remiză. ”Nu o voi face (graţia) în această (marţi) seara, pentru că nu vreau să creez controversă”, însă ”şeriful poate să stea liniştit”, a promis el.

Reacţiile faţă de graţiere, în plin uragan, care ar putea fi devastator în Texas, în sudul Statelor Unite, nu au întârziat să apară.

Reprezentantul democrat Raul Grijalva din Arizona a declarat că "Joe Arpaio nu merită iertarea. Toată viaţa sa s-a comportat ca şi cum ar fi deasupra legilor. Acum Trump îi arată că a avut dreptate”.

Alt congresmen democrat, Joaquin Castro din Texas, a mers mai departe şi l-a catalogat pe Arpaio drept un ”sectar care a luat ca ţintă comunitatea hispanică ani de zile. El ar trebui să-şi ispăşească pedeapsa”.

Influenta asociaţie pentru apărarea libertăţilor ACLU a apreciat, la rândul ei, vineri, că ”preşedintele a ales ilegalitatea şi nu legea, disensiunea în locul unităţii şi durerea în locul vindecării”.

Comentatorul republican Bill Kristol, foarte anti-Trump, consideră că este vorba despre o manevră a preşedintelui vizând să-i obişnuiască pe oameni cu exercitarea graţierii prezidenţiale cu scopul de a se servi de ea în cazul în care sunt condamnaţi apropiaţi de-ai săi în dosarul amestecului rus în alegerile americane de anul trecut.

Şeriful Arpaio a încarnat, timp de aproape un sfert de secol, o menţinere a ordinii implacabile în comitatul Maricopa, în Arizona (sud-vest).

Acest susţinător declarat al lui Donald Trump, care s-a autointitulat ”cel mai dur şerif din America”, şi-a forjat o reputaţie foarte controversată, în contextul în care unii au denunţat zelul măsurilor sale, bazate în mod deschis pe o ţintire discriminatorie şi revendicată ca atare a hispanicilor străini.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61905921
S-a inspirat dintr-un film pentru a-și salva fratele

Un băieţel de 10 ani, din Statele Unite, şi-a salvat fratele mai mic, de la înec. Împarte, ce-i drept, o mică parte din glorie şi cu starul lui favorit, Dwayne "The Rock" Johnson.

61896182
Coreea de Nord a lansat 3 rachete, toate un eșec

Coreea de Nord a lansat sâmbătă dimineaţă trei rachete balistice, din regiunea Kangwon, a anunţat comandorul David Benham, purtător de cuvânt al US Pacific Command.

61905906
10 răniţi în Texas, după ce uraganul Harvey a lovit SUA. Furtuna continuă până luni

Uraganul Harvey a atins uscatul vineri noaptea, între Port Aransas and Port O'Connor, în Texas, acţionând ca o furtună de gradul 4, cu vânt care atinge 130 de mile pe oră, anunţă Centrul Naţional pentru Uragane, citat de CNN.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.