Consiliul UE îşi reafirmă susţinerea pentru candidatul francez la postul de procuror-şef european

61968544
Getty

Consiliul UE îşi reafirmă susţinerea pentru candidatul francez la funcţia de procuror-şef european. Runda a treia de negocieri a eşuat joi.

Consiliul spune că o nouă rundă de negocieri poate avea loc săptămâna viitoare şi, dacă nu se ajunge la un rezultat, negocierile pot continua după instalarea noului Parlament European.

Echipa de negociere a Consiliului îşi exprimă regretul, într-un comunicat dat publicităţii joi seara, că nu se fac progrese suplimentare în privinţa desemnării primului procuror şef al UE.

Favoritul la funcţia de procuror-şef european

Consiliul consideră că pentru acest post este nevoie de un profesionist cu experienţă, independent, care să poată să pună în funcţiune instituţia încă de la început şi precizează că misiunea primului procuror şef al UE pe parcursul celor 7 ani de mandat va consta, în special, în construirea structurii administrative şi operaţionale a instituţiei şi în stabilirea unor bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Echipa de negociere a Consiliului reiterează faptul că, deşi recunoaşte valoarea celor trei candidaţi selectaţi, candidatul preferat al Consiliului pentru această funcţie este Francois Bohnert. Echipa de negociere precizează că a informat periodic Consiliul (la nivelul Coreper) cu privire la negocieri, pentru confirmarea acestui mandat, scrie News.ro.

Negociatorii Consiliului şi-au exprimat deschiderea pentru o nouă reuniune săptămâna viitoare, la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu vor fi încheiate săptămâna viitoare, probabil că acestea vor fi reluate odată ce noul Parlament este instalat, se mai arată în comunicat.

Cea de-a treia rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliu pe tema numirii procurorului-şef european s-a încheiat fără nicio înţelegere, a anunţat preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile (LIBE) din Parlamentul European, Claude Moraes.

Eurodeputatul Cristian Preda anunţă că nu va mai fi nicio rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliu pentru procurorul şef european, după ce ultima rundă, care trebuia să aibă loc în 10 aprilie, a fost anulată. În opinia lui Cristian Preda, singura cale de deblocare a situaţiei e retragerea candidatului francez.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62035058
Cât de bine se pricepe Prinţul Harry la balet. Testul dat în faţa unor elevi

Prinţul Harry îşi exersează abilităţile de viitor tătic. Ducele de Sussex a vizitat o şcoală din vestul Londrei unde a stat de vorbă cu copiii, a glumit cu ei şi a ajuns să facă chiar şi balet.

62035056
"Tatăl meu e german, ştiţi, nu?" Cât de mult minte preşedintele Donald Trump

Trump pare să prezinte propria versiune a realităţii chiar dacă nu are nimic de câştigat din asta. E concluzia la care au ajuns unii jurnalişti americani după ce presedintele a declarat în mai multe rânduri că tatăl lui s-a născut în Germania.

60524751
Cum a fost „păcălit” astronautul Neil Armstrong să pună pe Lună steagul Marii Britanii

Un inginer britanic a mărturisit cum a reușit să îl convingă pe astronautul Neil Armstrong să pună pe Lună steagul Marii Britanii.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.