Comisia Europeană oferă 80 de milioane € pentru realizarea unui vaccin împotriva COVID-19

62115557

Comisia Europeană a oferit luni un sprijin financiar de până la 80 milioane de euro companiei CureVac din Tuebingen, Germania, care dezvoltă vaccinuri inovative, pentru a accelera dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva coronavirusului în Europa.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu conducerea CureVac prin videoconferinţă, la care a participat şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ambroise Fayolle.

Sprijinul financiar ar fi oferit în forma unei garanţii UE la un împrumut BEI aflat în evaluare de o sumă identică, în cadrul InnovFin, Facilitatea de finanţare în domeniul bolilor infecţioase, prin programul-cadrul Orizont 2020.

"În această criză a sănătăţii publice, este extrem de important să sprijinim cercetătorii noştri de prim rang şi companiile din domeniul tehnologiei. Suntem hotărâţi să punem la dispoziţia CureVac finanţarea necesară pentru a intensifica dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva coronavirusului. Sunt mândră că avem astfel de întreprinderi precum CureVac în UE. Casa lor este aici, însă vaccinurile lor vor fi în beneficiul tuturor, atât în Europa, cât şi în afara ei", a declarat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Înfiinţată în anul 2000, CureVac este o companie biofarmaceutică germană care a dezvoltat o tehnologie nouă pentru a depăşi unul dintre cele mai mari obstacole în calea utilizării vaccinurilor: nevoia de menţinere stabilă fără refrigerare.

Tehnologia pentru vaccinuri

 

Tehnologia sa pentru vaccinuri se bazează pe molecule de ARN mesager (ARNm), care stimulează sistemul imunitar. Studiile preliminare au demonstrat că tehnologia poate constitui o reacţie rapidă la COVID-19.

În cazul în care va fi demonstrat acest lucru, milioane de doze de vaccin ar putea fi produse la costuri scăzute în unităţile de producţie existente ale CureVac. CureVac şi-a început deja programul de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi estimează lansarea testelor clinice până în iunie 2020.

Comisia a recunoscut potenţialul CureVac de a aduce vaccinuri salvatoare pentru oamenii din întreaga lume într-un mod sigur şi la preţuri accesibile încă din 2014, când CureVac a primul premiu oferit de UE pentru stimularea inovării în valoare de 2 milioane de euro, finanţat prin programul de cercetare şi inovare al UE (Programul Cadru 7), conform comunicatului postat pe site-ul CE.

Premiul a fost conceput pentru a sprijini dezvoltarea în continuare a ideii de pionierat. În prezent, Comisia şi BEI îşi consolidează în comun eforturile pentru a oferi CureVac mijloacele necesare, profitând de cooperarea lor îndelungată în ceea ce priveşte instrumentele financiare dedicate sprijinirii cercetării şi inovării, cum ar fi InnovFin din cadrul programului Orizont 2020 şi, în special, facilitatea sa de finanţare a bolilor infecţioase (Infectious Disease Finance Facility).

Sprijinul acordat CureVac face parte din răspunsul coordonat al UE în ceea ce priveşte ameninţarea COVID-19 la adresa sănătăţii publice.

Proiectele anunțate de Comisie

 

În strânsă colaborare cu industria, Comisia a mobilizat până la 140 de milioane de euro în fonduri publice şi private pentru a sprijini cercetarea de urgenţă. La 6 martie, Comisia a anunţat că a selectat 17 proiecte care implică 136 de echipe de cercetare pentru a primi o finanţare totală de 47.5 de milioane de euro din programul său de cercetare şi inovare Orizont 2020. Echipele vor lucra la elaborarea de vaccinuri, tratamente noi, teste de diagnosticare şi sisteme medicale menite să prevină răspândirea coronavirusului.

În plus, Comisia a alocat până la 45 de milioane de euro pentru cercetare privind vaccinurile şi tratamentele prin intermediul unei cereri de propuneri publicată la 3 martie, prin Iniţiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), care urmează să fie completată de industria farmaceutică, ajungându-se la aproximativ 90 de milioane de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Cercetător: „Dacă nu încetinim epidemia, până la sfârşitul anului rămânem fără părinţi şi bunici”

Fizicianul de origine română Albert Laszlo Barabasi susține că noul tip de coronavirus nu poate fi oprit, dar trebuie ca întreaga populație să facă eforturi pentru a încetini răspândirea bolii. 

Italia confirmă alte 349 decese cauzate de COVID-19. Bilanțul a crescut cu 19% în 24h

Italia, cea mai afectată ţară din Europa de pandemia de coronavirus, a depăşit pragul de 2.000 de morţi, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 349 de decese, conform unui bilanţ publicat luni seară de Agenţia de Protecţie Civilă.

Guvernul a cerut instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova

Noul guvern de coaliţie de la Chişinău a solicitat luni parlamentului să decreteze starea de urgenţă în Republica Moldova pentru o perioadă de 30 de zile, informează canalele media moldovene, citând un comunicat al executivului de la Chişinău.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Vara lui 2026, un „iad climatic” în Europa. Caniculă, incendii și secetă: „Am avut un sentiment de apocalipsă”

Terase pustii, peisaje aride și o căldură sufocantă: vara lui 2026 rămâne cea în care schimbările climatice s-au impus brutal în viața europenilor, relatează AFP.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.