Cluburile din Barcelona își învață angajații cum să acționeze în caz de atac terorist

×
Publicitate

Cluburile de noapte din Barcelona se pregătesc de sezonul turistic investind în siguranţă. Managerii şi angajaţii acestora fac cursuri ca să ştie cum să acţioneze în cazul unui atac terorist.

Este felul lor de a-i asigura pe turişti că vor fi în siguranţă, după ce în august anul trecut 13 oameni au fost ucişi într-un atentat pe celebrul bulevard La Rambla.

O serie de împuşcături acoperă muzica din club, iar în scurt timp, înăuntru năvălesc mai mulţi indivizi cu puşti şi feţele mascate.

Îi strâng la un loc pe oamenii din club şi le cer să se întindă pe jos, ameninţându-i cu armele. Unul dintre ei adună telefoanele tuturor celor prezenţi, ca să nu poată anunţa poliţia. Sună înfricoşător, însă din fericire e doar un exercţiu. Asociaţia cluburilor de noapte din Barcelona vrea ca angajaţii localurilor să fie pregătiţi în cazul în care un asemenea scenariu s-ar întâmpla în realitate.

Cursul durează patru ore şi, în afară de simularea unui atac, angajaţii sunt instruiţi să găsească cele mai bune ascunzători din club, să exerseze trasee sigure către ieşire şi să anunţe poliţia odată ce s-au pus la adăpost.

Cluburile care fac aceste cursuri vor primi un certificat de securitate pe care îl pot afişa la vedere.

Barcelona e vizitată anual de 30 de milioane de turişti, iar viaţa de noapte e una dintre atracţii.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61952539
Audierea lui Mark Zuckerberg: ”Am identificat cu întârziere operaţiunile ruseşti din 2016”

Facebook este angajată într-o cursă a înarmărilor cu Rusia, care are oameni angajaţi să-i exploateze slăbiciunile, a declarat fondatorul ei.

61952534
Like-urile date pe Facebook îi ajută pe specialiști să ne cunoască mai bine decât propria familie

În plin scandal legat de protecţia datelor, devine tot mai clar că Facebook s-a transformat într-o mină de aur pentru psihologi şi companii.

61952533
Incendiu puternic într-o sală de dans. Mai mulți minori, nevoiți să sară pe geam pentru a se salva

Un curs de dans s-a transformat într-o capcană de flăcări şi fum pentru un grup de fetiţe din New Jersey.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.