Ciocniri între migranți și polițiștii mexicani. Autoritățile au folosit gaze lacrimogene

×
Publicitate

Caravana migranţilor plecați în masă din ţările Americii Centrale în speranța că vor ajunge în Statele Unite a fost oprită la graniţa de sud a Mexicului.

Mii de oameni au fost blocați pe podul de peste râul care separă Guatemala de Mexic. Şi au fost ciocniri cu forţele de securitate mexicane.

Migranţii cei mai mulţi din Honduras spun că fug de violenţă şi sărăcie. "Nu aveţi ce căuta în America." - i-a avertizat preşedintele Donald Trump, care a declarat că la nevoie, este dispus să mobilizeze armată ca să oprească valul de migranţi.

Primii migranţi care au ajuns pe pod au încercat să formeze o coadă ordonată. Dar asta a durat doar câteva minute - pentru că din urmă veneau tot mai multe persoane - cu miile. Din reacţiile oamenilor se putea vedea un amestec de exuberanţa, frustrare şi hotărâre.

Au fost ciocniri cu poliţiştii mexicani, care au folosit bastoanele şi gazele lacrimogene. După o jumătate de ora de tensiune, mulţimea s-a liniştit. Unii au sărit de pe pod în apele răului care separa Guatemala de Mexic.

"Mesajul nostru este acesta: nu suntem nişte infractori". Venim aici pentru că vrem să muncim. Vrem locuri de muncă, o viaţă mai bună. De aceea suntem aici.

Înţelegi că preşedintele Trump va folosi aceste imagini cu mii de oameni năvălind peste graniţă împotriva voastră. Va arăta lumii aceste imagini şi va spune: "Vedeţi, e înfricoşător!"

E politică.

Donald Trump este un Antihrist. Dacă nu se va pocăi, va ajunge în Iad. Nu suntem infractori. Suntem muncitori şi luptători."

Donald Trump: "Sunt nişte oameni răi cei care vor să vină. Nu sunt nişte copilaşi, nişte îngeraşi care vor să vină în ţara noastră. Sunt niște infractori înrăiți. Și nu le vom permite să vină la noi."

Pe de altă parte, președintele Donald Trump a mulţumit Mexicului pentru eforturile pe care le face ca să oprească valul de migranți.

Enrique Pena Nieto, preşedintele Mexicului: "Mexicul nu permite și nu va permite intrări neregulate în țară și cu atât mai puțin forțarea graniței."

Doar câteva femei și unii copii au fost lăsaţi de poliția mexicană să treacă graniţa. De pildă, această mamă din Honduras a primit acordul de a înainta. Spune că soţul ei a fost ucis de traficanţii de droguri. Avea cu ea un copil, dar alţi trei rămăseseră dincolo de râu.

"Ai auzit că președintele Trump nu mai vrea alți migranți. Chiar a separat familiile care au încercat să vină în America. Și noi ce să facem?"

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61973657
Trump anunță că va retrage SUA din tratatul nuclear cu Rusia: „Vom produce arme”
Președintele american Donald Trump a anunțat, sâmbătă, retragerea Statelor Unite din Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF).
61993686
Cazul jurnalistului Jamal Khashoggi. Turcia promite că va folosi ”toate mijloacele”
Turcia se angajează să afle toate detaliile morţii jurnalistului disident Jamal Khashoggi în interiorul consulatului saudit din Istanbul, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP, de guvernământ), Omer Celik.
61994583
100.000 de britanici au cerut în stradă un nou referedum privind BREXIT
Peste 100.000 de britanici au ieşit, sâmbătă, în stradă, în ceea ce a fost anunţat drept cel mai mare miting anti-Brexit de până acum, pentru a solicita organizarea unui al doilea referendum, relatează Independent.