Cine este bărbatul care a stat mereu în spatele reginei Elisabeta a II-a. I-a fost loial suveranei timp de 44 de ani | FOTO

62289100
Getty

Paul Whybrew, cunoscut drept și „Paul cel înalt”, a fost unul dintre cei mai loiali oameni ai reginei Elisabeta a II-a.

 

Cel mai loial și logeviv vasal al Reginei, Paul a apărut adesea în spatele suveranei în diferite ocazii. Acesta a rămas devotat până în ultimul moment, fiind unul dintre cei care a participat activ la funeraliile monarhului.

Paul Whybrew este unul dintre cei trei servitori ai Majestății Sale care au fost invitați să se alăture procesiunii funerare. Rolul său în funeraliile Reginei a subliniat nu numai vechimea acestuia, ci și poziția sa unică în viața monarhului.

44 de ani în serviciul Reginei

Paul Whybrew slujește familia regală britanică încă de pe vremea în care avea doar 19 ani.

„Paul cel înalt” a stat alături de Regină timp de 44 de ani și, în urmă cu un an, el a devenit cel mai longeviv membru al personalului regal de la Palatul Buckingham.

Acesta a primit Ordinul și Medalia Regală Victoriană, argint și aur, și a fost premiat pentru serviciul său îndelungat.

Atât de indispensabil i-a fost suveranei, încât, în 2006, atunci când regina a împlinit 80 de ani și a decis să petreacă mai mult timp la Castelul Windsor, ea i-a cerut acestuia să se mute de la Buckingham.

Paul a renunțat astfel la apartamentul său modest de pe domeniul Palatului Kensington, pentru o casă lângă Albert Lodge, în Windsor Great Park. Costurile renovării au fost suportate de Regină, scrie nybreaking.com.

Astfel, Whybrew, care împlinește 64 de ani anul viitor, și-a dedicat întreaga viață profesională monarhului. Spre deosebire de mulți alți servitori ai suveranei, Paul a rămas neclintit lângă Regină.

El i-a fost alături Reginei la Jubileul de Argint, Jubileul de Aur, Jubileul de Diamant și la Jubileul de Platină.

Alături de Regina Elisabeta a II-a și Daniel Craig

Personajul apare chiar și în videoclipul filmat cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra în care apare regina Elisabeta a II-a și James Bond.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62289113
Actorul Serghei Puskepalis a murit într-un accident. Rusul se afla într-o maşină blindată, care urma să ajungă în Donbas

Renumitul actor rus şi director artistic al Teatrului Dramatic din Iaroslavl, Serghei Puskepalis, a murit, marţi, într-un accident de circulaţi,e în timp ce se deplasa cu un autovehicul blindat pe care intenţiona să-l livreze armatei pro-ruse din Donbas.

62289075
Marea Britanie, după 12 zile de funeralii. Înmormântarea Reginei Elisabeta, printre cele mai vizionate evenimente din istorie

Regatul Unit şi-a reluat cursul vieţii sale obişnuite care fusese suspendat, timp de 12 zile, de emoţia şi comemorările dedicate reginei Elisabeta a II-a.  

62289047
Imagini dramatice surprinse în Republica Dominicană. Uraganul Fiona s-a dezlănțuit sub privirile copiilor Adelei Popescu

Cel puțin o victimă și distrugeri semnificative a lăsat în urmă uraganul Fiona care a măturat Republica Dominicană.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.