Noi dezvăluiri despre echipa responsabilă pentru dispariția jurnalistului Jamal Khashoggi

61991105
Agerpres

Ofiţeri ai forţelor speciale saudite, ai serviciilor de informaţii, ai gărzii naţionale, precum şi un expert în criminalistică ar fi făcut parte dintr-o echipă de 15 persoane implicată în dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează The Guardian.

Potrivit publicaţiei britanice, presupusa echipă ar fi figurat pe manifestul de zbor al avionului cu care ar fi ajuns în Turca şi care ar fi ajuns în posesia presei turceşti.

Între timp, investigatorii turci şi-au îndreptat atenţia către un garaj subteran, construit în locuinţa consulului general saudit, unde se presupune că maşinile celor implicaţi l-ar fi transportat pe Jamal Khashoggi ulterior dispariţie.

În plus, autorităţile ţuce şi-au concentrat atenţia şi asupra unui smartwatch pe care jurnalistul l-ar fi avut asupra sa la momentul dispariţiei.

"Am stabilit că se afla asupra lui (ceasul - n.r.) atunci când a intrat în consulat", a precizat un oficial turc, citat de The Guardian.

Investigatorii încearcă acum să afle exact ce date au fost transmise de pe ceas.

Potrivit poliţiei turce, Jamal Khashoggi a dispărut după ce, în prealabil, intrase în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru a se căsători. Jurnalistul era un critic al puterii de la Riad, redactând articole îndeosebi pentru The Washington Post.

Jamal Khashoggi

Foto: Jurnalistul Jamal Khashoggi

Dispariţia jurnalistului a fost remarcată şi de Statele Unite, din cadrul căreia i-au fost solicitate explicaţii Prinţului Moştenitor saudit, Mohammed Bin Salman. Mai mult decât atât, 22 de senatori americani au semnat, miercuri, o scrisoare adresată preşedintelui Donald Trump în care i se solicita pornirea unei anchete pentru a se determina dacă este nevoie de impunerea de sanctionu pentru violarea drepturilor omului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61992252
Momentul șocant în care un avion survolează printre clădirile înalte. ”Putea duce la un nou 9/11”

Locuitorii din Brisbane, Australia, au trăit momente de groază după ce un avion Royal Air Force a zburat la câțiva metri de clădirile înalte din oraș în timpul unui festival aeronautic organizat în oraș.

61988425
China a legalizat "taberele de îndoctrinare” pentru sute de mii de oameni

China a legalizat, în mod retroactiv, aşa-numitele "centre de educare şi antrenament" din provincia Xinjiang, locuri în care sunt deja ţinuţi aproximativ un milion de "persoane influenţate de extremism", relatează The Guardian.

61992247
Primele imagini cu cei doi astronauți după aterizarea de urgență. FOTO și VIDEO

Agenția spațială a Rusiei a publicat primele imagini cu cei doi astronauți care au fost obligați să efectueze o aterizare de urgență joi din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după lansare.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.