China a anunțat motivul reținerii șefului Interpol, care dispăruse din 25 septembrie

×
Publicitate

Beijingul a dezvăluit că şeful Interpol dispărut din 25 septembrie a fost arestat şi este vizat de o anchetă anticorupţie.

În aceste condiţii, bărbatul a demisionat din funcţia de preşedinte Interpol, printr-o declaraţie scrisă care nu oferă lămuriri suplimentare despre situaţia să.

Meng Hongwei, în vârstă de 64 de ani, a dispărut din 25 septembrie, când a plecat din Lyon, unde se afla sediul Interpol, cu destinaţia Beijing. Până duminică, nimeni, nici măcar familia, nu a ştiut nimic despre el. Disperată, soţia lui a lansat un apel public în care cerea ajutor internaţional.

Femeia a stat cu spatele la cameră, de teamă să nu fie recunoscută, spunând că a primit ameninţări telefonice şi online.

"Deşi nu pot să-mi văd soţul, inimile noastre sunt legate. El m-ar sprijini în această iniţiativă", a transmis Grace Hongwei, soţia fostului şef al Interpol.

Primele lămuriri au venit duminică seară. Beijingul a anunţat că oficialul, care ocupă şi funcţia de vicepremier pentru securitate publică în China, este cercetat de autoritatea de stat care luptă împotriva corupţiei.

”Ancheta în cazul lui Meng Hongwei, sub suspiciunea de încălcare a legii, arată determinarea neclintită a guvernului chinez în lupta anti-corupție", a transmis Lu Kang, purtătorul de cuvânt am ministerului Afacerilor Externe.

Anunţul instituţiei anticorupţie din China a fost urmat de un altul, în care Meng Hongwei şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte Interpol, cu efect imediat.

Meng este cel mai recent nume de pe lista personalităţilor chineze care au dispărut fără urmă în ultimele luni. Actriţa Fan Bingbing, care nu a mai fost văzută din iulie, şi-a prezentat scuze public pentru evaziune fiscală şi a acceptat să plătească o amendă de 130 de milioane de dolari.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61991221
Un incendiu de vegetație a devastat un parc inclus în UNESCO, în Portugalia

Peste 700 de pompieri şi jandarmi sunt mobilizaţi de sâmbătă-noapte să strângă un masiv incendiu de pădure izbucnit în parcul Natural Sintra-Cascais, regiune turistică din apropierea capitalei Lisabona.

61991214
Jurnalistă de investigații din Bulgaria, violată și torturată înainte de a fi ucisă

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova, directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată 'într-un mod deosebit de violent' sâmbătă, în oraşul Ruse, transmite agenţiile EFE şi AFP.

61991209
Prim-ministrul Scoţiei respinge orice fel de acord pentru Brexit

Prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a spus că se aşteaptă că Partidul Naţional Scoţian (SNP), guparea politica pe care o conduce, să voteze împotriva oricărei înţelegeri de Brexit, relatează Reuters.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.