Ciclonul Ockhi a făcut 26 de victime, în India și Sri Lanka

61925768
Getty

Câteva mii de persoane au fost evacuate sâmbătă în Sri Lanka şi în sudul Indiei din cauza unui ciclon, care a provocat până în prezent moartea a 26 de oameni, relatează AFP.

De vineri, ciclonul Ockhi a provocat moartea a 13 persoane în Sri Lanka şi un număr echivalent de victime în statele Kerala şi Nadu din sudul Indiei, scrie Agerpres.

Unsprezece persoane, în mare parte pescari, sunt date dispărute. Aproape 9.000 de locuitori s-au deplasat în adăposturi de urgenţă pentru a scăpa de vântul violent şi de creşterea nivelului apelor.

Ploile torenţiale şi rafalele de vânt de până la 130 km/h au provocat inundaţii şi au dus la căderea liniilor electrice şi telefonice în regiune. Serviciile meteorologice prognozează precipitaţii puternice în următoarele ore.

Format în Marea Arabiei, Ockhi s-ar putea îndrepta spre coasta de est a Indiei în cursul viitoarelor patru zile.

Această zonă de coastă este vulnerabilă la furtunile de sezon care pot provoca pagube imense între lunile aprilie şi decembrie. În 1999, un ciclon a provocat moartea a peste 8.000 de persoane în statul Odisha

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61925762
Un nou brad, adus la Chișinău. Cel anterior i-a dezamăgit pe moldoveni
Inaugurarea bradului de Crăciun din Chișinău a fost una cu peripeții, întrucât oficialii moldoveni au decis să aducă un brad din Ucraina, care s-a dovedit a fi diferit de cel din pozele prezentate de autorități.
61925748
Stare de urgenţă în Honduras, după ce oamenii au ieşit în stradă acuzând fraudarea alegerilor
Criză gravă în statul din America Centrală.
61925712
Alertă cu bombă la Târgul de Crăciun din Potsdam. Ce era în coletul suspect
Alertă cu bombă vineri la un târg de Crăciun din Potsdam, în apropiere de Berlin.