China, în „alertă”. Un distrugător american şi o fregată canadiană au traversat strâmtoarea Taiwan

62311458
Profimedia

China anunţă, joi, că se află „în permanenţă la un nivel de alertă ridicat”, la o zi după ce două nave militare - una americană şi una canadiană - au traversat strâmtoarea Taiwan a doua oară în două luni, înfuriind Beijingul.

 

 

Un distrugător de clasa Arleigh Burke, USS Rafael Peralta, şi fregata canadiană HMCS Ottawa au efectuat miercuri o traversare „de rutină” a strâmtorii, potrivit Marinei americane (US Navy), scrie AFP, citată de News.ro.

Trupele prezente rămân constant în stare de aletă şi vor apăra cu hotărâre suveranitatea şi securitatea naţionale, dar şi pacea şi stabilitatea regionale”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al teatrului de est al Chinei, colonelul Shi Yi.

El denunţă ultima traversară drept un „show de presă” şi anunţă că Forţele Navale şi Aeriene chineze le-au „urmărit toată traiectoria”.

Cele două nave traversează strâmtoarea după ce două nave de război aparţinând Statelor Unite şi Canadei au traversat la 9 septembrie această cale maritimă care desparte insula de China continentală.

Statele Unite şi aliaţii lor din Occident şi-au multiplicat traversarea strâmtorii, în cadrul „libertăţii de navigaţie” a navelor de război, pentru a sublinia că este vorba despre căi de navigaţie internaţionale, un lucru care înfurie Beijingul.

Flota a VII-a americană a anunţat într-un comunicat că traversarea a respectat dreptul internaţional, „prinr-un coridor al strâmtorii situat în afara mării teritoriale a oricărui stat de coastă”.


O astfel de cooperare este piesa centrală a abordării noastre a unei regiuni sigure şi prospere, în care aeronavele şi navele tuturor naţiounilor pot zbura, naviga şi opera peste tot unde permite dreptul internaţional”, subliniază a VII-a Flotă.


Ministerul taiwanez al Apărării anunţă joi că a supravegheat această traversare, în noaptea de miercuri spre joi, şi subliniază că „situaţia era normală”.

Beijingul consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit să o reunifice cu teritoriul chinez de la sfârşitul Războiului Civil Chinez din 1949.

Astfel, China nu recunoaşte Strâmtoarea Taiwan ca făcând parte din apele internţaionale.

În septembrie, China a trimis 103 avioane în jurul Taiwanului, în 24 de ore, o acţiune catalogată de Taipei drept „record recent”.

Beijingul şi-a intensificat ameninţările şi presiunile politice şi economice asupra taiwanului după isntalarea la putere în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum a scos Ucraina din luptă zeci de mii de soldați ruși fără să tragă nici măcar un foc

Pe lângă pierderile mari suferite de la declanșarea invaziei în Ucraina, armata rusă se confruntă cu o rată mare a dezertărilor.

 

Oficial din Rusia: „Maia Sandu este o ruşine pentru ţară şi principala ameninţare pentru poporul moldovean”

Rusia a declarat joi că preşedinta proeuropeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, este o ruşine.

 

Putin ironizează Franța, țară infestată cu ploșnițe, în contextul sancțiunilor impuse de către Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin face glume pe seama ploşniţelor în oraşele din Franţa, în contextul în care Rusia este afectată de sancţiuni impuse Moscovei de către Occident din cauza Războiului din Ucraina.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.