China dezminte că un fragment dintr-o rachetă urmează să cadă pe Lună în martie

62243643
Getty

China dezminte luni că un fragment dintr-o rachetă care urmează să cadă în martie pe Lună provine de la lansatoarele sale, contrazicând astfel experţi, relatează AFP.  

Astronomul Bill Gray, care a pus la punct un program informatic care permite calcularea traiectoriei asteroizilor şi altor obiecte, a anunţat la sfârşitul lui ianuarie că acest fragment care se află în spaţiu şi care urmează să cadă la 4 martie este cea de a doua treaptă a unei rachete aparţinând companiei americane SpaceX, potrivit News.

Însă Bill Gray a revenit asupra acestui anunţ săptămâna trecută şi a recunoscut o eroare.

El a precizat că, de fapt, este vorba despre un element al unei rachete chineze lansată în 2014.

Ministerul chinez de Externe, contactat de AFP, a dezminţit acest lucru şi a dat asigurări că racheta respectivă ”a reintrat fără vreun pericol în atmosfera terestră şi a ars în întregime”.

China a amplasat în 2019 un dispozitiv pe partea ascunsă a Lunii

Beijingul ”este ataşat în mod conştient viabilităţii pe termen lung a actvităţilor sale spaţiale”, dă asigurări presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Potrivit lui Bill Gray, al cărui program informatic este folosit de către programe de observare finanţate de către NASA, obiectul respectiv face parte dintr-o rachetă de tip Long March lansată la trimiterea în spaţiu a vehiculului spaţial Chang'e 5-T1, în cadrul programului de explorare a Lunii al Agenţiei spaţiale chineze.

China a amplasat, la începutul lui 2019, un dispozitiv pe faţa ascunsă a Lunii - o premieră mondială.

În trecut, gigantul asiatic a pierdut controlul unor navete spaţiale, de exemplu în mai 2021, când ”cea mai mare parte” a primei treptei a unei rachete de tip Long March-5B s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian.

În 2020, fragmente din altă rachetă de tip Long March au căzut în sate din Coasta de Fildeş şi au cauzat pagube, însă să rănească pe cineva.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62243642
Președintele Finlandei vede schimbări la Putin: "Are un alt tip de comportament”

Președintele Finlandei, Sauli Niinistö (foto dreapta), a declarat, duminică, că a văzut recent schimbări în comportamentul președintelui rus Vladimir Putin, spunând că acesta pare acum mai "decisiv" decât în trecut.

62243363
Analiză France Presse: Invazie sau nu, războiul dezinformării există deja între Rusia şi Ucraina

În "războiul hibrid" pe care îl duce Rusia împotriva Ucrainei de opt ani, bătălia pe plan informaţional constituie un front-cheie, în care toate loviturile sunt permise, inclusiv manipulările cele mai grosiere, comentează luni AFP într-o amplă analiză.

62243316
Kremlinul consideră că e „prematur” să se vorbească despre un summit între Putin și Biden

Kremlinul a apreciat luni ca 'prematur' să se vorbească despre un summit între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden, anunţat de Franţa pentru dezamorsarea crizei ruso-occidentale în legătură cu Ucraina şi pericolul unei invazii ruse, transmite AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.