Chetă pentru reconstrucția Ucrainei. Câți bani oferă Occidentul pentru a reface din temelii țara distrusă de ruși

×
Publicitate

Ucraina a acuzat Rusia, la Adunarea Generală a ONU, că intenționează să bombardeze centralele nucleare rămase sub controlul Kievului.

Președintele Volodimir Zelenski a făcut anunțul și a cerut sprijinul Occidentului pentru ca țara să reziste atacurilor.

Zeci de state au anunțat deja că pun la dispoziție aproape 60 de miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei.

În același timp, Statele Unite se pregătesc să aprobe un nou pachet de armament pentru Kiev, în valoare de aproximativ șapte miliarde de dolari - cel mai mare de până acum.

În fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că, în cadrul campaniei de teroare declanșate împotriva țării sale, intenționează să bombardeze centralele nucleare ucrainene.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Acum, că centrala nucleară din Zaporojie rămâne ocupată de forțele ruse, din păcate, există pericolul să provoace un incident nuclear. Aceasta este sursa principală de pericol radiologic în Europa, posibil în întreaga lume. De aceea, în formula de pace pe care am prezentat-o, primul punct este legat de siguranța nucleară. În Ucraina știm exact cu ce ne confruntăm”.

În replică, președintele polonez a declarat că ar fi nevoie de o intervenție imediată a Occidentului dacă amenințarea se adeverește.

Andrzej Duda, președintele Poloniei: „În ultimii doi ani și jumătate am asistat la agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei vecine. Această agresiune neprovocată destabilizează regiunea și reprezintă o amenințare directă la adresa ordinii și securității globale”.

În paralel, Rusia se pregătește să își modifice doctrina nucleară - cea care stabilește când și cum vrea Moscova să folosească armele nucleare pentru a se apăra.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Versiunea revizuită a documentului ia în considerare o agresiune împotriva Rusiei din partea oricărui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, ca fiind un atac comun asupra Federației Ruse”.

Președintele Vladimir Putin a prezentat schimbările în fața Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Țara vizată, înainte de toate, este Ucraina, iar modificările vin pe fondul discuțiilor despre oportunitatea atacării unor ținte aflate pe teritoriul Rusiei cu arme occidentale.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Condițiile pentru tranziția Rusiei la utilizarea armelor nucleare sunt, de asemenea, clar specificate. Vom lua în considerare această posibilitate în momentul primirii unor informații fiabile despre lansarea masivă a armelor de atac aeriene și spațiale și trecerea acestora peste granițele noastre de stat. Mă refer la avioane strategice, rachete de croazieră, drone, arme hipersonice și alte aeronave”.

Între timp, la New York, zeci de țări, în frunte cu Statele Unite, și-au luat angajamentul de a susține Ucraina în munca de reconstrucție care va urma războiului.

Joe Biden, președintele SUA: „Astăzi le arătăm ucrainenilor că nu sunt singuri. Nu sunteți singuri în această luptă. Nu sunteți singuri în munca de reconstrucție care urmează. Poporul ucrainean a luptat și a murit pentru a obține un viitor liber și independent. Domnule președinte, cu toții suntem alături de dumneavoastră”.

Uniunea Europeană a promis deja că va pune la dispoziție până la 35 de miliarde de euro, bani din dobânzile activelor rusești blocate de Uniune.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Pacea nu este doar absența războiului. Pacea este o soluție care face războiul imposibil și inutil. Trebuie să punem Ucraina în situația de a negocia o astfel de pace”.

Pe de altă parte, fără să ofere detalii, președintele Braziliei a declarat în fața Adunării Generale a Națiunior Unite că, împreună cu Beijingul, lucrează la un plan menit să aducă Ucraina și Rusia la masa negocierilor.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Alertă în Asia. Zona în care China a trimis nave de război și zeci de avioane de luptă. "Am reacţionat în consecinţă"

Ministerul taiwanez al Apărării a anunțat, joi, că 43 de avioane şi 8 nave chineze au fost detectate în jurul insulei în 24 de ore, informează AFP.

Război între Google și Microsoft pentru o piață de miliarde. UE, chemată să intervină între cei doi giganți

Google a depus miercuri o plângere antitrust la Comisia Europeană, acuzând Microsoft de folosire a contractelor de licenţiere neloiale pentru a înăbuşi concurenţa în industria de cloud computing de miliarde de dolari, transmite CNBC.

Tensiuni între Japonia și China. Zona în care a ajuns o navă de război niponă după un gest provocator al Beijingului

O navă de război japoneză a trecut miercuri, pentru prima dată, prin strâmtoarea Taiwan, potrivit presei japoneze, la o săptămână după ce un portavion chinez a făcut o trecere inedită între insulele japoneze, potrivit AFP.

Recomandări
Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.