Cercetător chinez, condamnat la moarte pentru spionaj. Acuzat de vânzarea secretelor Chinei unor puteri străine

62245700
Getty

Un fost cercetător al unui institut de cercetare chinez a fost condamnat la moarte pentru că ar fi vândut materiale clasificate unor agenții de spionaj străine, au anunțat autoritățile chineze.

După ce a demisionat de la institut, cercetătorul, identificat cu numele de familie Liu, a venit cu un plan "atent conceput" pentru a vinde informații agențiilor străine, potrivit unui articol publicat miercuri de Ministerul Securității de Stat din China, transmite BBC.

Ministerul nu a numit fostul angajator al lui Liu și nici grupurile străine care ar fi cumpărat materialele sale.

Anunțul vine în contextul în care China avertizează din ce în ce mai des că cetățenii săi sunt cooptați de entități străine pentru a servi ca spioni.

Ca metodă de precauție și drept răzbunare pentru modul în care a fost tratat la muncă, inginerul Liu a luat o cantitate mare de materiale clasificate înainte de a pleca, intenționând să le folosească pentru răzbunare și șantaj, au precizat oficialii ministerului Securității.

„Investiții nereușite”

El s-a alăturat apoi unei firme de investiții și, după ce investițiile eșuate l-au dus la datorii, a contactat o agenție străină de spionaj care a obținut informațiile de la el la un "preț foarte mic", potrivit ministerului.

Această agenție a întrerupt ulterior contactul cu Liu, a adăugat ministerul, iar el a încercat să vândă informațiile în străinătate.

„În jumătate de an, el a călătorit în secret în multe țări și a divulgat în mod grav secrete ale țării noastre", precizează sursa citată.

Liu, care a recunoscut faptele după ce a fost arestat, a fost decăzut din drepturile politice pe viață. Beijingul a devenit din ce în ce mai precaut cu privire la spionaj și a avertizat că cetățenii săi sunt recrutați de agenții de spionaj străine care încearcă să obțină secrete de stat chineze.

Lista spionilor prinși recent

În noiembrie anul trecut, un fost angajat al unei agenții de stat chineze a fost condamnat la moarte după ce stick-ul său USB de lucru ar fi ajuns în posesia unor spioni străini și ar fi devenit "marioneta" acestora, potrivit autorităților chineze.

În luna februarie a anului trecut, scriitorul australian Yang Hengjun, cunoscut pentru faptul că scria pe blog despre problemele legate de drepturile omului în China, a fost condamnat la moarte cu suspendare pentru spionaj. Sentința a fost menținută, iar Yang rămâne după gratii în China, în ciuda faptului că liderii australieni au cerut eliberarea sa.

Îngrijorările cu privire la influența Chinei și la operațiunile de infiltrare sunt, de asemenea, în creștere în rândul guvernelor din întreaga lume, dintre care mai multe au intensificat în ultimii ani arestările de cetățeni chinezi sub acuzația de spionaj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Opoziţia turcă denunţă o „lovitură de stat” după arestarea primarului Istanbulului, rivalul lui Erdogan. Turcii, în stradă

Aleşi ai Partidului Republican al Poporului (CHP) denunţă o „lovitură de stat” împotriva opoziţiei, după reținerea la Istanbul a lui Ekrem Imamoglu, principalul rival al președintelui Erdogan, alături de peste 100 de apropiați ai acestuia, potrivit AFP.

Putin vrea ca Trump să recunoască teritoriile din Ucraina ocupate ca fiind parte a Rusiei, susține publicația Kommersant

Preşedintele rus Vladimir Putin vrea ca omologul său american Donald Trump să recunoască oficial ca parte a Rusiei cele patru provincii ucrainene revendicate de aceasta, plus peninsula Crimeea.

Bruxelles-ul cere și mai mulți bani statelor membre UE pentru Ucraina și pune condiții: „Fie aduceţi banii, fie muniția”

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas anunţă miercuri că urmează să le ceară celor 27 state membre ale Uniunii Europene (UE) cinci miliarde de euro pentru a trimite - de urgenţă - obuze Ucrainei, relatează AFP.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.