Cele trei cadre didactice repatriate din Turcia au ajuns acasă: Când a început totul nu credeam că mai scăpăm de acolo

62322483
News.ro

Cele trei cadre didactice repatriate din Adana, Turcia, în urma cutremurelor, au ajuns, marţi, acasă, la Satu Mare. ”Hotelul nostru a rămas ca prin minune în picioare”.

”Când a început totul nu credeam că ne vom mai întoarce de acolo”, a povestit una dintre profesoare.

Potrivit ISU Satu Mare, marţi dimineaţă, cele trei profesoare sătmărence au ajuns în siguranţă acasă. Erika Czumbil, Rebekka Irime şi Holzli Iulia se aflau în oraşul Adana în momentul cutremurului, reprezentând ţara noastră în cadrul unui proiect educaţional, ”Waterguards-Erasmus”.

”Acasă! Suntem acasă!”, au fost primele lor cuvinte după ce salvatorii sătmăreni le-au coborât din maşină.

”Hotelul nostru a rămas ca prin minune în picioare. Când a început totul nu credeam că ne vom mai întoarce de acolo”, a povestit prof. Iulia Holzli.

Una dintre aeronavele Forţelor Aeriene Române, care a transportat echipa de salvatori RO-USAR, le-a îmbarcat pe cele trei profesoare la întoarcere, aterizând în siguranţă pe aeroportul Otopeni în noaptea de luni spre marţi. De acolo, cele trei au fost preluate de pompierii bucureşteni, care s-au oprit la colegii din Braşov, iar aceştia din urmă le-au condus până în localitatea Nădăşel, de unde profesoarele au fost preluate de către pompierii sătmăreni.

”O comunicare impecabilă, o politeţe desăvârşită, ne-am simţit realmente în mâinile unor salvatori! Mulţumim tuturor celor care s-au implicat pentru a ne aduce într-un timp atât de scurt din nou acasă”, au afirmat ele.

O aeronavă C27-J Spartan a aterizat la Baza 90 Transport Aerian, având la bord 8 pasageri români şi 2 polonezi repatriaţi din Turcia.

Conform MAE, cei opt cetăţeni români - cinci studenţi şi trei cadre didactice - se aflau în Adana şi au solicitat să fie repatriaţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62322481
VIDEO. Imagini dramatice din Turcia și Siria, cu copii scoși de sub dărâmături, după cutremur. ”Unde este mama mea?”
Imagini dramatice au început să apară din Turcia și Siria, unde echipele de salvatori caută supraviețuitori printre ruinele caselor care au fost devastate de cutremurul cu magnitudine de 7,8, care a avut loc luni (6 februarie), dar și de replicile sale.   
62322370
Distrugeri greu de închipuit în provincia turcă Hatay, la granița cu Siria. Imaginile groazei care au făcut înconjurul lumii
Bilanțul victimelor din Turcia și Siria a trecut de 5.300 de morți și zeci de mii de răniți.
62322300
INFOGRAFICE. ”Marele cutremur” din Turcia, pe înțelesul tuturor. Cum s-au răspândit undele seismice ucigașe
Puternicul cutremur care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină are un bilanţ devastator din cauza unei combinaţii de factori: momentul în care s-a declanşat, locaţia sa, o falie relativ liniştită timp de două secole şi clădiri prost construite.