Incendiu cu cel puțin 70 de morți în Bangladesh. Imagini cutremurătoare

×
Publicitate

Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-un imobil de locuit din oraşul vechi al capitalei Dhaka servind, de asemenea, ca depozit de produse chimice, au anunţat joi pompierii, transmite AFP.

Un bilanţ precedent anunţase 41 de morţi.

Incendiul, izbucnit de la o butelie de gaz, s-a propagat rapid în întreaga clădire, situată în cartierul central Chawkbazar şi în care erau depozite produse chimice inflamabile, a explicat el.

Flăcările au cuprins ulterior patru imobile din vecinătate unde, de asemenea, erau depozitate produse chimice, granule de plastic şi spray-uri cu aerosoli.

incendiu Bangladesh

"A fost o busculadă când a izbucnit incendiul. Oamenii nu puteau să fugă", a povestit Ali Ahmed, şeful serviciului naţional de pompieri, explicând că străzile cartierului sunt foarte înguste.

Un alt responsabil al serviciilor contra incendiilor a declarat că incendiul, care s-a declanşat miercuri la orele 22.40 (16.40 GMT), se află sub control, dar încă nu a fost stins complet, în pofida eforturilor a peste 200 de pompieri mobilizaţi.

incendiu Bangladesh

"Va mai dura, pentru că nu este un incendiu obişnuit", produsele chimice extrem de combustibile accentuând caracterul său devastator, a subliniat şeful serviciului naţional de pompieri.

incendiu Bangladesh

Cel puţin 45 de persoane au fost rănite, a declarat, pe de altă parte, un inspector de poliţie în misiune la spitalul universitar din Dhaka.

Un incendiu similar, într-un imobil unde erau depozitate produse chimice, a mai lovit oraşul Dhaka în 2010 şi a făcut 120 morţi, notează AFP.

incendiu Bangladesh

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62023074
Cadou controversat pentru Mohammed bin Salman. Cine i-a oferit o mitralieră placată cu aur

O delegație de senatori pakistanezi i-au făcut cadou prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, o mitralieră placată cu aur, în timul unei vizite efectuate de acesta la Islamabad.

61983936
Fiica ambasadorului nord-coreean care a cerut azil în Occident, răpită la ordinul lui Kim

Fiica lui Jo Song-gil, fostul ambasador al Coreei de Nord la Roma, care a dispărut în luna noiembrie cu puțin timp înainte să i se termine mandatul, a fost răpită și dusă cu forța la Phenian, la ordinul lui Kim Jong-un.

62023071
Câștig fabulos la loto pentru 7 frați. Cum au păzit biletul câștigător

Șapte frați au devenit milionari peste noapte, după ce au câștigat marele premiu la Loteria națională din Irlanda - EuroMillions.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.