Cel puțin 19 morți în timpul protestelor „Gen-Z” din Nepal, izbucnite după blocarea rețelelor sociale. Peste 100 de răniți

62573283
Profimedia

Cel puțin 19 persoane au murit și peste 100 au fost rănite luni în Nepal, în urma confruntărilor violente dintre protestatari și forțele de ordine. Protestele au fost declanșate de nemulțumiri legate de închiderea rețelelor sociale și de corupție.

Unii dintre protestatari, în majoritate tineri - de unde şi denumirea de protestele generaţiei Z - au pătruns cu forţa în complexul Parlamentului din Kathmandu, spărgând barierele, a declarat un oficial local. Ei au dat foc unei ambulanţe şi au aruncat cu diverse obiecte asupra forţelor de poliţie care păzeau legislativul.

„Poliţia a tras fără discernământ”, a acuzat un protestatar citat de agenţia de ştiri ANI. „Au tras cu gloanţe care pe mine m-au ratat, dar l-au lovit pe un prieten care stătea în spatele meu. A fost lovit în mână”, a declarat manifestantul.

Peste 100 de persoane, inclusiv 28 de poliţişti, au primit îngrijiri medicale pentru rănile suferite, a declarat pentru Reuters ofiţerul de poliţie Shekhar Khanal.

Două persoane au fost ucise când protestele din oraşul Itahari, din estul ţării, au devenit violente, a precizat poliţia.

Prim-ministrul K.P. Sharma Oli a convocat o şedinţă de urgenţă a cabinetului pentru a discuta despre tulburările care au izbucnit după ce mii de tineri, dintre care mulţi purtau uniforme şcolare sau universitare, au ieşit în stradă luni dimineaţă. Mulţi purtau steaguri şi pancarte cu sloganuri precum „Opriţi corupţia, nu reţelele sociale”, „Lăsaţi în libertate reţelele sociale” şi „Tinerii împotriva corupţiei”, în timp ce mărşăluiau prin Kathmandu.

„Protestul Gen-Z”

Organizatorii protestelor, care s-au extins şi în alte oraşe din ţara himalayană, le-au numit „demonstraţille generaţiei Z”. Ei spun că protestele reflectă frustrarea generalizată a tinerilor faţă de acţiunile guvernului.

„Acesta este protestul noii generaţii din Nepal”, a declarat un alt protestatar pentru ANI.

Decizia guvernului de a bloca accesul la mai multe platforme de socializare, inclusiv Facebook, săptămâna trecută, a alimentat furia tinerilor. Aproximativ 90% din cei 30 de milioane de locuitori ai Nepalului utilizează internetul.

Oficialii au declarat că au impus interdicţia deoarece platformele de social media nu s-au înregistrat la autorităţi în cadrul unei acţiuni de combatere a utilizării lor abuzive, inclusiv a conturilor false de social media utilizate pentru a răspândi discursuri de ură şi ştiri false şi pentru a comite fraude. Ministerul nepalez al Comunicaţiilor şi Tehnologiilor Informaţionale a anunţat joia trecută că a ordonat blocarea a 26 de platforme, printre care Facebook, Youtube, X şi Linkedin, care nu s-au înregistrat la minister în termenul stabilit. În aplicarea unei hotărâri pronunţate în 2023 de Curtea Supremă, ministerul le cere să numească un reprezentant local şi o persoană responsabilă cu reglementarea conţinutului lor. De la intrarea în vigoare a blocării, platformele încă funcţionale, precum Tik Tok, sunt inundate de videoclipuri care pun în discuţie viaţa luxoasă a copiilor politicienilor.

Într-o declaraţie publicată duminică, guvernul a negat că ar dori să limiteze libertatea de gândire şi de exprimare şi a afirmat că decizia sa vizează crearea „unui mediu destinat protejării şi exercitării libere a acestora”.

Poliţia a primit ordin să folosească tunurile de apă, bastoane şi gloanţe de cauciuc pentru a controla mulţimea, iar armata a fost desfăşurată în zona parlamentului pentru a sprijini forţele de ordine, a declarat pentru Reuters Muktiram Rijal, purtătorul de cuvânt al biroului districtual din Kathmandu.

El a spus că starea de urgenţă, care va rămâne în vigoare până la ora 22:00, ora locală, a fost extinsă la zona Singha Durbar din Kathmandu, care include biroul primului ministru şi alte clădiri guvernamentale.

Violenţele s-au calmat mai târziu în cursul serii, deşi protestatarii au rămas în zona din faţa parlamentului.

Poliţia a declarat că proteste similare au avut loc şi în Biratnagar şi Bharatpur, în câmpia sudică, şi în Pokhara, în vestul Nepalului.

Mii de tineri emigrează din Nepal

Mulţi oameni din Nepal consideră corupţia din ţară endemică, iar guvernul lui Oli a fost criticat pentru că nu şi-a respectat promisiunile de a combate corupţia sau de a face progrese în rezolvarea problemelor economice de lungă durată.

Mii de tineri nepalezi pleacă în fiecare an în străinătate pentru a munci şi a studia.

Rameshwore Khanal, fost secretar de stat pentru finanţe, a declarat că, deşi crearea de locuri de muncă nu este la nivelul aşteptărilor, furia populaţiei pare să provină mai degrabă din nemulţumirea faţă de numirile guvernamentale şi incapacitatea acestuia de a eradica corupţia.

Închiderea reţelelor sociale din Nepal survine în contextul în care guvernele din întreaga lume iau măsuri pentru a întări supravegherea reţelelor sociale şi a marilor companii tehnologice, din cauza preocupărilor crescânde legate de probleme precum dezinformarea, confidenţialitatea datelor, prejudiciile online şi securitatea naţională.

Măsurile extreme, criticate de administrația Trump

Criticii - în special administraţia Trump - spun că multe dintre aceste măsuri riscă să îngrădească libertatea de exprimare, dar autorităţile de reglementare afirmă că sunt necesare controale mai stricte pentru a proteja utilizatorii şi a menţine ordinea socială.

Guvernul nepalez a repetat că funcţionarea platformelor vizate va fi restabilită imediat ce acestea vor depune o cerere de înregistrare.

Blocarea decretată joi nu este o noutate. În iulie, guvernul suspendase deja serviciul de mesagerie Telegram din cauza, potrivit acestuia, a creşterii fraudelor online.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Dmitri Medvedev amenință Finlanda și o acuză că se pregăteşte pentru un război cu Rusia

Rusia amenință direct Finlanda, prin vocea fostului său președinte Dmitri Medvedev. Înaltul oficial rus, care transmite în cele mai dure moduri mesajele lui Putin, arată astfel că Moscova nu mai are nicio limită.

Rusia ar ucide civili în Cehia exact cum o face în Ucraina, avertizează şeful serviciilor de informaţii

Rusia ar ucide oameni nevinovaţi în Cehia, la fel cum o face în Ucraina, a declarat luni şeful serviciilor de informaţii cehe, Michal Koudelka, scrie Politico

Putin nu mai poate ascunde realitatea. Economia Rusiei intră în faza de stagnare. Prognoza sumbră a oamenilor de afaceri

Un sondaj realizat în rândul oamenilor de afaceri din Rusia arată că 57% se aşteaptă la o încetinire a economiei, în timp ce 28% estimează o redresare, a anunţat luni grupul de media RBK, transmite Reuters.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.