Cel mai mare aeroport din SUA a rămas în beznă, timp de mai multe ore

×
Publicitate

Cel mai aglomerat aeroport din lume a fost paralizat, în noaptea de duminică spre luni, de o masivă pană de curent.

Timp de 10 ore, toate plecările de pe Hartsfield-Jackson, din Atlanta, Statele Unite, au fost anulate, iar cursele care ar fi trebuit să ajungă acolo au fost redirecţionate sau amânate. În total, au fost afectate 1200 de zboruri.

Revenirea la normal va fi anevoioasă, spun autoritățile. Acest aeroport primeşte în fiecare zi 250.000i de pasageri şi are o medie zilnică de 2500 de sosiri şi plecări.

Puţin după ora prânzului, avioanele au înțepenit pe pistele aeroportului Hartsfield-Jackson. În terminale, odată cu becuri şi neoane, s-au stins şi monitoarele de afişaj. Haosul şi panica s-au instalat rapid. Oamenii se gândeau la tot ce poate fi mai rău când s-au trezit în beznă.

Pasager: „Nu ştiu ce se întâmplă, nu ne spune nimeni nimic. Doar că nu vin şi nu pleacă avioane. Sincer să fiu, e cam naşpa pentru că am multe trebuie de rezolvat acasă, dar asta e, nu stăm aici degeaba, sigur există o explicaţie.”

„Nu ne spun nimic, eşti pe cont propriu, iar asta e frustrant”, a spus o altă persoană.

Telefonia şi internetul au fost şi ele în suferinţă, dar chiar şi aşa, rețelele sociale au fost inundate cu mărturii video ale confuziei generale. Pe măsură ce se însera şi pasagerii continuau să sosească, situaţia s-a agravat, iar autorităţile au părut depăşite de criză.

Pasager: „Nu am văzut echipe de urgenţă, poliţie, pompieri care să coordoneze puţin evacuarea, aşa că noi, pasagerii, a trebuit să-i cărăm pe oamenii imobilizaţi pe scările rulante blocate, în jos şi-n sus. Bătrâni, handicapaţi, erau aliniaţi în zeci de scaune rulante şi nu se puteau urni, pentru că nu mergeu nici lifturi, nici scări rulante, erau complet neputincioşi. Şi, după ce am trecut de scările rulante, a trebuit să traversăm tunelurile în bezna absolută. A fost înfricoşător. ”

Până de curent ar fi fost generată de un incendiu izbucnit la o unitate electrică subterană, dar sursa focului rămâne deocamdată neelucidată. Deocamdată, autorităţile nu exclud o mână criminală ori chiar un act terorist.

Kasim Reed, primar Atlanta: „Pentru că încă nu ştim care a fost sursă incendiului, nu putem şti dacă nu cumva sistemul a fost atacat pentru a se crea tot acest haos.”

Alimentarea cu electricitate a fost reluată abia după 10 ore, dar asta n-a rezolvat problemle ca prin farmec.

Pasager: „Ne-au ţinut în avion 7 ore, pe pistă, nu ne lăsau nici să tragem apa la toaleta avionului, nu mai era apă.”

Revenirea la normal va dura zile. Datorită poziţiei geografice, aeroportul funcţionează ca nod de transport pentru cei care călătoresc de pe o coastă pe cealaltă a Statelor Unite, dar şi pentru rutele internaţionale, astfel încât efectele penei de curent se resimt pe toate marile aeroproturi americane, dar şi în afara statelor Unite.

Iar sincopa nu putea surveni într-un moment mai prost. În preajma Crăciunului, oamenii sunt deja pe drumuri către rude ori destinaţii de vacanţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61924266
Atentate dejucate în Rusia cu ajutorul CIA. Putin i-a mulțumit lui Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit duminică - într-o convorbire telefonică - omologului său american Donald Trump pentru informaţiile furnizate Rusiei de către CIA, care au permis dejucarea unor atentate la Sankt-Petersburg, transmite AFP.

61904913
Presa britanică, despre fostul Principe Nicolae: „a cucerit inimile românilor”

Presa britanică i-a dedicat un articol fostului Principe Nicolae despre care se spune că „a cucerit inimile românilor” după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.

61928971
Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Victor Emanuel al III-lea, aduse în Italia

Rămășițele pământești ale Regelui Victor Emanuel al III-lea vor fi readuse în Italia pentru a fi reînhumate.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.