Warsh va ajunge în funcție la expirarea mandatului lui Jerome Powell în luna mai, o mutare care pregăteşte terenul pentru o „schimbare de regim” în politica monetară şi amplifică presiunile asupra independenţei instituţiei, relatează Reuters, preluat de news.ro.
Numirea, supusă confirmării Senatului, vine într-un context de escaladare a conflictului dintre Casa Albă şi Federal Reserve (banca centrală a SUA): Trump a deschis în ianuarie o anchetă penală împotriva lui Powell şi a încercat demiterea guvernatorului Lisa Cook, caz aflat acum la Curtea Supremă. Powell ar putea opta să rămână în board după încheierea mandatului pentru a proteja autonomia băncii.
„Îl cunosc pe Kevin de mult timp şi nu am nicio îndoială că va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari preşedinţi ai Fed, poate chiar cel mai bun”, a declarat Trump, subliniind că Warsh este „persoana potrivită” pentru post.
Activitatea lui Warsh
Warsh, în vârstă de 55 de ani, pierduse la limită funcţia în primul mandat al lui Trump în favoarea lui Powell. De atunci, Warsh, care este avocat şi profesor la Stanford Hoover Institution, a criticat constant Fed pentru gestionarea bilanţului şi ratelor, susţinând reduceri drastice ale dobânzilor şi relaxarea reglementărilor bancare. El propune reducerea masivă a bilanţului Fed pentru a „redistribui” lichiditatea excedentară de pe pieţe către economia reală.
Cu experienţă la Morgan Stanley şi ca partener în gestionarea averii investitorului Stanley Druckenmiller, Warsh a servit drept intermediar cheie între Wall Street şi preşedintele Ben Bernanke în timpul crizei 2007-2009, demisionând ulterior din îngrijorare inflaţionistă – temere care nu s-a materializat, dar care l-a poziţionat drept adept al restricţiei monetare.
Selecţia încheie o „audiţie” publică de luni de zile, în care au concurat consilierul Kevin Hassett, guvernatorul Christopher Waller şi investitorul Rick Rieder. Confirmarea se anunţă dificilă, dat fiind profilul său de confident al preşedintelui – oaspete frecvent în reşedinţa din Florida – şi legăturile familiale cu donatorul republican Ron Lauder, aspecte care pun sub semnul întrebării asupra independenţei sale faţă de influenţa politică.