CEDO a condamnat Elveţia la plata de daune morale unei cerşetoare din România

62067577
iStock

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că a aplicat o amendă mare unei femei de origine română, pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva.

 

"CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine", explică instituţia judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Cetăţeanca de origine română este de etnie romă, este analfabetă şi s-a născut în 1992. Ea a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public.

Această femeie, care nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, a fost apoi plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

"Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie", consideră CEDO.

Prin urmare, CEDO a decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62169463
Kremlinul dă asigurări că „nu va lua în considerare” cereri occidentale de eliberare a lui Navalnîi
Kremlinul dă asigurări că „nu va lua în considerare” cereri occidentale de eliberare a principalului opozant rus Aleksei Navalnîi şi se declară „îngrijorat” de îndemnurile acestuia la manifestaţii în masă „ilegale” în Rusia, relatează AFP.
62168721
Opozantul rus, Aleksei Navalnîi, va fi judecat miercuri pentru defăimare
Opozantul rus Aleksei Navalnîi va fi judecat miercuri pentru defăimare.
62168841
Deciziile luate de Trump în ultimele zile de mandat. Una dintre ele îi poate afecta şi pe români
În Statele Unite, în ultima sa zi „plină" de mandat prezidenţial, Donald Trump anunţă un val de graţieri.