Ce urmează după moartea Papei Francisc. Conclavul și alegerea noului Suveran Pontif

×
Publicitate

Urmează câteva săptămâni în care toți ochii lumii vor fi țintiți asupra Vaticanului. În cursul zilei de marți, Colegiul Cardinalilor se va reuni pentru prima oară de la moartea Papei, pentru a stabili data înmormântării.

După ceremoniile funerare urmează nouă zile de doliu, care se vor încheia cu faimosul Conclav: alegerea noului Papă al Bisericii Catolice.

Sfântul Scaun a intrat într-o perioadă de inter-regnum numită „sede vacante”, care se va încheia odată cu alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice.

Între timp, apartamentul Papei de la Vatican a fost sigilat, într-o ceremonie care face parte din tradiția catolică. Urmează pregătirile pentru ceremonia funerară.

Trisha Thomas, The Associated Press: „Cardinalii încep să sosească la Roma, iar marți vor avea prima lor reuniune. Cel mai probabil, înmormântarea va avea loc până la sfârșitul săptămânii. După funeralii urmează „novendialele”, cele nouă zile de doliu. Abia după încheierea lor se poate stabili o dată, pentru Conclav, în care va fi ales noul Papă”.

Deși există 135 de cardinali eligibili pentru a vota, legile pontificale cer doar 120. Însă nu este exclus să se facă excepții, așa cum s-a mai întâmplat în trecut.

În ziua votului, cardinalii vor participa la o slujbă la Bazilica Sf. Petru, apoi pleacă în procesiune spre Capela Sixtină, locul unde va fi ales noul Papă.

Joseph Capizzi, decan al Școlii de Teologie și Studii Religioase de la Universitatea Catolică din America: „Vor urma mai multe runde de vot în cadrul Colegiului Cardinalilor. Cardinalii care au sub 80 de ani și au drept de vot se vor reuni la Vatican și, timp de câteva zile, vor delibera pentru a decide în ce direcție va merge Biserica și care dintre candidați reflectă cel mai bine profilul necesar pentru a-i urma Papei Francisc”.

Conclavul începe oficial după jurământul cardinalilor. Ușile Capelei Sixtine vor fi închise, apoi va începe votul.

Joseph Capizzi, decan al Școlii de Teologie și Studii Religioase de la Universitatea Catolică din America: „Este de așteptat ca unii cardinali mai tineri sau numiți recent să fie influențați de cei mai în vârstă. Se vor forma, fără îndoială, grupuri de susținere, așa cum s-a întâmplat mereu. Informațiile apar de obicei abia după încheierea procesului, dar, cu siguranță, urmează o perioadă intensă și plină de interes pentru toți cei care urmăresc aceste evenimente”.

În fiecare zi până la alegerea unui nou Papă, vor avea loc câte patru sesiuni de vot: două dimineața și două după-amiaza. Fiecare cardinal scrie numele ales pe buletinul de vot, apoi îl depune pe altar într-o urnă specială.

După vot, buletinele sunt citite și numărate de observatori, apoi arse într-o sobă specială. Dacă nu a fost ales un nou Papă, fumul este colorat în negru.

Dacă există un câștigător, decanul Colegiului Cardinalilor îi va cere acceptul și îl va întreba ce nume și-a ales. Apoi, voturile sunt arse, iar fumul alb anunță alegerea noului Papă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62536995
Una dintre cele mai catolice ţări din lume va avea un rol important în alegerea viitorului Papă. „Un moment istoric”

Naţiunea Timorul de Est din Asia de Sud-Est – una dintre cele mai catolice ţări din lume – a declarat o săptămână de doliu naţional pentru Papa Francisc.

62532639
Şeful Rezervei Federale din Chicago avertizează: Tarifele impuse de Trump ar putea duce la un recul economic în vară

Preşedintele Rezervei Federale din Chicago, Austan Goolsbee, avertizează că noile tarife comerciale anunţate de Donald Trump ar putea duce la o scădere economică în vară, după un impuls temporar cauzat de stocuri şi cumpărături de panică.

62446133
Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea în SUA a coloranţilor alimentari artificiali din cereale, gustări şi băuturi

Secretarul pentru sănătate Robert F Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea anumitor coloranţi alimentari artificiali în SUA, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Sănătate, relatează BBC.

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Un ministru propus în noul Guvern a publicat scrisoarea trimisă de Siegfried Mureșan. „Românii au făcut destule sacrificii”

Sebastian Burduja, propunerea pentru postul de ministru al Energiei în Guvernul alcătuit de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a propus încheierea unui Pact al Energiei între toate partidele parlamentare.