Ce țări ar putea deveni superputeri mondiale. Anunțul neașteptat al lui Vladimir Putin

62126631
Getty

Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se îndreaptă spre statutul de superputeri, informează Reuters.

Susţinând un discurs printr-un link video în cadrul întâlnirii Clubului de discuţii Valdai, Putin a dat de înţeles că rolul SUA s-a diminuat, ca şi cel al Regatului Unit şi al Franţei, în timp ce Berlinul şi Beijingul - în termeni de importanţă politică şi economică - se îndreaptă spre statutul de superputeri mondiale, transmite Agerpres.

Dacă Washingtonul nu este gata să discute probleme globale cu Moscova, Rusia este pregătită să aibă o astfel de discuţie cu alte naţiuni, a menţionat Putin.

Preşedintele rus a mai spus că SUA nu mai pot pretinde la excepţionalism şi s-a întrebat de ce ar vrea să o facă.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din SUA, de pe 3 noiembrie, Vladimir Putin şi-a exprimat de asemenea speranţa că noua administraţie va fi gata de dialog privind securitatea şi controlul asupra armelor nucleare.

Preşedintele rus a declarat că lumea nu are niciun viitor fără un sistem de control asupra armelor, în condiţiile în care viitorul Tratatului pentru controlul asupra armelor nucleare dintre Rusia şi SUA rămâne incert.

Washingtonul a respins săptămâna trecută propunerea Moscovei pentru o extindere necondiţionată cu un an a ultimului tratat ce limitează armele nucleare strategice ale SUA şi Rusiei, calificând drept inacceptabilă această propunere.

În cadrul discursului susţinut la reuniunea Clubului de discuţii Valdai, Putin a asigurat că securitatea Rusiei nu va avea de suferit dacă tratatul nu va fi extins.

Tratatul Noul START (Strategic Arms Reduction Treaty), semnat în 2010 şi care ar urma să expire în februarie, restricţionează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura Rusia şi SUA, precum şi pe cel al rachetelor şi bombardierelor care le pot transporta.

În pofida divergenţelor, Moscova şi Washingtonul par să se apropie de un acord asupra Noului START, menţionează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62154460
Coronavirus în Europa. „Înmulțirea cazurilor este enormă” în Cehia, spune premierul

Spania a devenit prima țară europeană care atinge pragul de un milion de cazuri cu noul coronavirus iar Franța o urmează îndeaproape.

62154320
Obama, înaintea ultimei dezbateri Trump - Biden: "Trump n-o să înceapă brusc să ne protejeze pe toţi de virus"

Cu doar câteva ore înaintea ultimei dezbateri prezidenţiale, dintre Joe Biden şi Donald Trump, a intrat în campanie şi fostul preşedinte democrat, Barack Obama.

62154392
Rusia i-a acordat lui Edward Snowden dreptul de rezidenţă permanentă

Rusia i-a acordat dreptul de rezidenţă permanentă avertizorului public american Edward Snowden, informează Reuters.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.