Ce s-a întâmplat în Spania în timpul ultimului cod roșu de furtuni, cu risc "extrem" de inundaţii

×
Publicitate

Agenţia de meteorologie din Spania a ridicat alerta cod roşu de intemperii ce viza sudul şi estul ţării joi, la sfârşitul unei nopţi marcate de ploi abundente, fără ca autorităţile să raporteze alte victime, transmite AFP.

Agenţia Aemet a retrogradat alerta la cod portocaliu pentru provincia andaluză Malaga (sud) şi pentru regiunea Valencia (est), unde amintirea tragicelor inundaţii soldate cu cel puţin 223 de morţi, în urmă cu două săptămâni, a suscitat noi temeri în rândul sinistraţilor.

Agenţia publică a plasat miercuri seară aceste două regiuni sub cod roşu, nivelul maxim posibil, cu risc "extrem" de inundaţii legate de prezenţa unui nou episod al fenomenului "picătura rece", o depresiune izolată la mare altitudine, destul de frecventă toamna pe coasta mediteraneană spaniolă.

"Evitaţi călătoriile. Se pot produce revărsări ale râurilor şi inundaţii", a avertizat agenţia, conform Agerpres.

Acest mesaj, emis la două săptămâni după inundaţiile mortale care au lovit sud-estul ţării, a stârnit din nou temerile locuitorilor, în special în comunităţile afectate de inundaţii, unde aproximativ 15 persoane sunt în continuare date dispărute şi unde lucrările de degajare a resturilor continuă.

"Mai bine să previi decât să vindeci" 

Potrivit Aemet, în noaptea de miercuri spre joi au fost înregistrate precipitaţii, cu acumulări de 110 litri de apă pe metru pătrat (110 milimetri) în Alcudia de Veo, în provincia Valencia, şi 88 de litri (88 mm) în Chiva, un sat deja afectat de inundaţii la sfârşitul lunii octombrie.

Aceste precipitaţii au determinat serviciile de urgenţă să efectueze noi operaţiuni de salvare, atât în Andaluzia, cât şi în regiunea Valencia, şi au întrerupt circulaţia pe unele drumuri. Autorităţile nu au raportat victime suplimentare.

"Noaptea a fost complicată (...) N-am văzut niciodată atât de multă ploaie", a mărturisit la televiziunea publică TVE Jordi Mayor, primarul din Cullera, un oraş situat pe litoral, la sud de oraşul Valencia, precizând că străzile din localitate erau "impracticabile" joi dimineaţa.

În contextul noului episod de intemperii, autorităţile au anunţat miercuri o serie de măsuri pentru a preveni repetarea dezastrului din 29 octombrie.

În regiunea Valencia, restricţii de circulaţie au fost implementate în peste o sută de municipalităţi, unde cursurile au fost suspendate joi. De asemenea, a fost amânată repunerea în circulaţie a trenurilor între Madrid şi Valencia, programată pentru joi dimineaţă.

La Malaga, unde mai multe drumuri au fost inundate şi unde traficul aerian a fost grav perturbat miercuri, circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată, la fel ca şi cea a trenurilor spre Madrid. Peste 4.200 de persoane au fost evacuate "preventiv", potrivit autorităţilor.

"Mai bine să previi decât să vindeci; am văzut la Valencia", a declarat miercuri seară preşedintele conservator al regiunii Andaluzia, Juan Manuel Moreno. El le-a cerut locuitorilor, joi dimineaţă, pe reţeaua socială X, să rămână "prudenţi" până la trecerea intemperiilor.

Cercetările continuă

Potrivit Aemet, cinci provincii rămân sub cod portocaliu joi - trei în Andaluzia (Cádiz, Huelva şi Sevilla) şi două în regiunea Valencia (Alicante şi Valencia).

În Valencia, ploile abundente din cursul nopţii au afectat operaţiunile de căutare a persoanelor încă date dispărute, care se concentrează de câteva zile în zona cursurilor de apă şi pe litoral, la gurile râurilor.

Căutările au fost reluate joi dimineaţă, la fel ca şi operaţiunile de degajare a resturilor şi de refacere a infrastructurii. Soldaţii desfăşuraţi la faţa locului "continuă să lucreze" pentru a permite "revenirea la normal", după cum a declarat joi Unitatea militară de urgenţă (UME).

Pe fondul noilor intemperii, audierea programată pentru joi la parlamentul regional din Valencia a preşedintelui regiunii Carlos Mazon, care trebuie să dea explicaţii referitoare la gestionarea dezastrului, a fost amânată până vineri, potrivit unui purtător de cuvânt al Parlamentului.

Liderul conservator a făcut subiectul unor critici intense ca urmare a gestionării haotice a inundaţiilor din 29 octombrie, notează AFP. Această indignare a dat naştere sâmbătă la demonstraţii masive, dintre care cea mai mare a reunit 130.000 de persoane, la Valencia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62489609
Record de migrație în 2023, în statele europene dezvoltate. Situația particulară a Germaniei

Un record al migrației în țările europene dezvoltate s-a înregistrat în 2023, 6,5 milioane de persoane în țările OCDE.

62495599
Bătălia pentru Kursk: Cele două probleme care îi duc pe soldații lui Putin în ghearele morții, deși au un avantaj major

Contraofensiva lansată de forțele lui Putin în regiunea rusă Kursk, care se află sub controlul armatei ucarinene, nu dă rezultatele așteptate de Moscova.

62498334
Corpurile fraților Ruben şi Izan Calatayud, în vârstă de 3 şi 5 ani, găsite după două săptămâni de căutări în Valencia

Corpurile a doi fraţi, Ruben şi Izan Matias Calatayud, în vârstă de trei şi cinci ani, au fost găsite în regiunea Valencia în locuri diferite, la aproape zece kilometri distanţă de domiciliul lor de la periferia oraşului Valencia.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.