Ce s-a întâmplat cu adolescenta dispărută în Malaezia. Descoperirea făcută lângă o cascadă

62067460
Agerpres

Autorităţile din Malaezia au găsit corpul neînsuflețit al unei tinere, în timp ce căutau o adolescentă de 15 ani dispărută în urmă cu câteva zile. Familia tinerei a confirmat că trupul fără viață este al fetei.

UPDATE: Familia adolescentei Nora Anne Quoirin a confirmat că trupul găsit de poliția malaeziană este al fetei.

„Familia a fost adusă pentru a identifica trupul găsit astăzi şi a confirmat că este Nora Anne”, a declarat Mohamad Mat Yusof, șef în cadrul Poliției, citat de Agerpres.

O autopsie va fi efectuată miercuri dimineaţă, a precizat el.

Cadavrul a fost găsit în apropierea unui curs de apă, la circa 2,5 kilometri distanţă de staţiunea Dusun, şi a fost transportat cu un elicopter la un spital din apropiere.

Rudele fetei au evocat ipoteza unei răpiri, poliţia locală tratând cazul ca pe o dispariţie fără a exclude alte piste.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Trupul a fost văzut lângă o cascadă situată în apropiere de resort, dar într-o zonă greu accesibilă.

"Pot să confirm faptul că un trup a fost găsit în Munţii Betembum. Nu este o zonă uşor accesibilă. Este foarte probabil ca trupul să aparţină adolescentei dispărute", a declarat un reprezentat al poliţiei locale.

Autorităţile nu au anunţat oficial că ar fi vorba despre adolescenta dispărută. Anunţul privind identitatea cadavrului va fi făcută abia după expertiza medicilor legişti.

Familia Norei Quoirin, adolescenta de 15 ani cu dificultăţi de dezvoltare şi învăţare care a dispărut de o săptămâna dintr-un resort turistic din Malaezia, a oferit o recompensă celui care va da informaţii care să permită localizarea fetei.

Asta după ce poliția locală a apelat la un șaman care ar fi spus că adolescenta ”a fost răpită de un duh”, relatează Daily Mail.

Săptămâna trecută, vocea mamei fetei a fost difuzată la megafon în junglă în speranța că minora va fi descoperită.

Mama fetei, Meabh Quoirin, a mulţumit poliţiei pentru operaţiunile de căutare şi a oferit 50.000 de ringgit (aproximativ 11.900 dolari), donaţi de un om de afaceri anonim din Belfast, pentru a ajuta la desfăşurarea investigaţiei.

"Nora este prima noastră fiică. A fost vulnerabilă încă de când s-a născut. O iubim mult, iar inimile ne sunt sfâşiate de durere. Cerem oricui are informaţii despre Nora să ne ajute să o găsim", a declarat mama fetei la o întâlnire cu presa.

Nora a ajuns în Malaezia pe data de 3 august cu familia sa franco-irlandeză pentru a petrece două săptămâni de vacanţă, însă a doua zi nu au mai fost găsită în camera ei, iar fereastră era deschisă.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62069218
9 femei îl acuză pe Placido Domingo de hărțuire. Tenorul e căsătorit de 57 de ani

Mişcarea ”Me Too” l-a ajuns din urmă şi pe faimosul tenor spaniol Placido Domingo, altminteri căsătorit de.... 57 de ani.

62069214
Au supraviețuit 5 zile printre rechini. Ce au fost dispuși să facă pentru a scăpa cu viață

Deborah Kiley, o tânără în vârstă de 24 de ani, a șocat întreaga lume, după ce a povestit cea mai terifiantă întâmplare din viața ei.

62069220
Mărturia unui turist român blocat de patru zile pe insula Samothraki: "Dorm prin maşini"

Sute de turişti români sunt blocaţi de patru zile pe insula Samothraki, din nordul Greciei, după ce feriboturile care asigură transportul către continent s-ar fi defectat.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.