Ce a pățit comandantul armatei nord-coreene după ce s-a aflat că a luat mită

61939801
Getty

Presa nord-coreeană a confirmat vineri demiterea comandantului armatei nord-coreene Hwang Pyong-so, după ce presa sud-coreeană a dezvăluit că acesta a fost destituit din cauza unor acuzaţii de corupţie, relatează AFP, conform news.ro.

Într-o depeşă despre defilarea militară care a avut loc joi la Phenian, agenţia nord-coreeană oficială de presă KCNA l-a prezentat pe ministrul Forţelor armate Kim Jong-gak ca fiind vicemareşal şi director al Biroului Politic General - post care era deţinut anterior de Hwang.

Biroul Politic General este instituţia militară cea mai puternică în Coreea de Nord, însărcinată cu detaşarea ofiţerilor sau controlul ideologic al soldaţilor, un efectiv estimat la 1,3 milioane de oameni.

Hwang a fost demis în urma unei inspecţii a Biroului şi trimis într-un centru de reeducare al partidului, a dezvăluit săptămâna aceasta Serviciul Naţional sud-coreean de Informaţii (NIS).

Presa a scris că acest conducător de rang înalt a fost acuzat că a primit mită.

După venirea la putere, la sfârşitul lui 2011, a lui Kim Jong-un, epurările la vârful armatei şi chiar în interiorul dinastiei staliniste aflate la putere au fost relativ frecvente.

Confirmarea acestei destituiri are loc în plină fază de ”destindere” între cele două Corei, după ce Nordul a trimis în Sud o delegaţie de rang înalt să asiste, vineri seara, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang.

Această destindere rămâne însă relativă, în contextul în care armata nord-coreeană a participat joi la o importantă defilare militară în capitală, iar regimul a înregistrat în ultimii doi ani progrese în programele sale balistic şi nuclear.

Un fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Apărării, Hwang Pyong-so a fost considerat o perioadă drept al doilea cel mai puternic om în Coreea de Nord.

El a condus delegaţia nord-coreeană care s-a dus în Sud în 2014, cu ocazia Jocurilor Asieii la Incheon.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
61939802
Un consilier al lui Trump a demisionat, după ce a fost acuzat că şi-ar fi agresat fostele neveste

Rob Porter, care ocupa funcţia de secretar pentru personalul de la Casa Alba, a negat afirmaţiile celor două foste soţii, care susţin că le-a abuzat.

61939758
Premieră istorică. Sora lui Kim Jong Un a ajuns în Coreea de Sud. VIDEO

Avionul care a transportat delegaţia oficială nord-coreeană, printre care sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a aterizat vineri în Coreea de Sud, o istorică premieră cu câteva ore înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang.

61939747
Judecător britanic, speriat de talentul unor skimmeri români: ”Nu mai scot bani de la bancomat”

Un judecător britanic s-a arătat speriat de ”talentul” mai multor români care vindeau dispozitive de skimming în toată lumea.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu id293486 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm în prima zi de mandat: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Premierul Luca Niculescu a făcut, miercuri dimineaţă, precizări în legătură cu Pilonul II de pensii, indicat în anii trecuţi drept posibilă sursă pentru redresarea financiară a României, afirmând că nimeni „nu se atinge de Pilonul II.