Catastrofa aeriana in Egipt: Prim-ministrul rus admite posibilitatea unui "act terorist"

61738254

Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a admis luni posibilitatea ca un “act terorist” sa fi provocat distrugerea avionului de linie rus deasupra peninsulei Sinai, in Egipt, relateaza AFP.

“Bineinteles, probabilitatea unui act terorist ramane”, a declarat Medvedev in cadrul unui interviu acordat ziarului Rossiiskaia Gazeta, din care care au fost facute publice extrase in cursul serii.

Mai multe tari au evocat pista unei bombe la bordul avionului Airbus al companiei ruse Metrojet care decolase spre Sankt-Petersburg din Sharm el-Sheikh.

Ramura egipteana a gruparii jihadiste Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru prabusirea avionului rus de linie de la 31 octombrie, in care au murit 224 de persoane.

Dimitri Medvedev a mai vorbit si despre stadiul evacuarii cetatenilor rusi, aflati in Egipt in numar de 80.000.

“Cred ca ii vom putea repatria pe cei mai multi dintre compatriotii nostri in termen de doua saptamani”, a declarat el.

Presedintele rus Vladimir Putin a dispus, vineri, suspendarea tuturor zborurilor spre Egipt.

De vineri, in jur de 25.000 de rusi au fost repatriati cu zboruri speciale de la Sharm el-Sheikh, celebra statiune balneara din peninsula Sinai, de la Hurghada si de la Cairo, a anuntat la randul sau viceprim-ministrul Arkadi Dvorkovici.
 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61739132
Egiptul se goleste de turisti dupa prabusirea avionului. 155 de romani, dar si mii de britanici si rusi au ajuns acasa

Exodul turistilor din Egipt continua, la 9 zile de la catastrofa aviatica petrecuta in Peninsula Sinai. 155 de romani au ajuns acasa, inclusiv luni, de asemenea si mii de turisti britanici si rusi.
 

61738901
Crater imens in parcarea unui restaurant. Cel putin 15 masini au fost inghitite

In parcarea unui restaurant din Mississippi a aparut, pe neasteptate, un imens crater, care a inghitit cel putin 15 masini.

61738883
Nuntile false, la mare cautare in Argentina. Motivul pentru care nuntasii platesc ca sa se distreze alaturi de nuntasi

Institutia casatoriei nu prea mai are valoare pentru tinara generatie. Asa explica sociologii succesul unui gen ciudat de petrecere, care are mare succes in Argentina si, mai nou, in alte tari.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.