Puigdemont cere Parlamentului să ia o decizie privind proclamarea independenței

×
Publicitate

Liderul catalan Puigdemont a evitat să ceară organizarea de alegeri regionale și a cerut parlamentului să decidă care vor fi următorii pași de urmat în criza catalană.

”În ultimele ore, înainte să-mi expire capacitatea de a convoca alegeri anticipate, am avut în vedere posibilitatea de a exercita acest drept. Este puterea mea. Datoria mea, în calitate de preşedinte, este de a epuiza toate căile în vederea găsirii unei soluţii de dialog într-un conflict politic şi de natură democratică”, a declarat el.

”Suntem dispuşi să convocăm aceste alegeri, în (cazul în) care garanţiile în vederea opririi procedurii (prevăzute de) articolul 155 (al Constituţiei) sunt pe masă. Niciuna dintre aceste garanţii nu justifică o convocare a unor alegeri parlamentare. Aceasta este decizia mea”, a continuat el, citat de site-ul ziarului francez.

”Datoria mea este, în mod fundamental, să încerc să evit aplicarea articolului 155”, care antrenează suspendarea temporară a autonomiei regiunii, a continuat preşedintele catalan.

”Este o aplicare (a articolului 155) în afara legii, abuzivă şi nedreaptă, care caută să ne eradice suveranismele şi întregul catalanism”, a denunţat el.

Carles Puidgemont a dat asugurări că a ”încercat să obţină garanţii” din partea Partidului Popular (PP, conservator) al premierului spaniol Mariano Rajoy. ”Însă nu am primit un răspuns responsabil”, a subliniat el.

Liderul separatist se îndreaptă astfel către Parlament, căruia îi cere să decidă cum să reacţioneze faţă de plasarea sub tutelă a Cataloniei şi să continue pe calea referendumului de la 1 octombrie.

”Nimeni nu va putea să retragă şi nu are dreptul să nege voinţa Cataloniei de dialog şi de a face politică”, a subliniat Puigdemont.

 

ERC, partenerul de coaliţie al lui Puigdemont, ameninţă cu ieşirea din Guvernul regional dacă se convoacă alegeri

Coaliţia separatistă aflată la putere în Catalonia riscă să se destrame în cazul în care preşedintele regiunii Carles Puigdemont convoacă alegeri anticipate, a declarat joi un purtător de cuvânt al Partidului Stânga Republicană din Catalonia (ERC), membru al coaliţiei, relatează The Associated Press.

În acest caz, ERC va părăsi Guvernul Puigdemont, a ameninţat acest purtător de cuvânt.

Partidul Democrat European Catalan (PDeCAt, centru-dreapta) al lui Puigdemont şi ERC guvernează susţinute de o coaliţie cu Partidul Candidatura Unităţii Populare (CUP, extremă dreapta, antisistem) în Parlamentul regional.

Unitatea acestor formaţiuni şi viitorul politic al Cataloniei sunt în joc în cadrul unor negocieri de ultim moment cu privire la eforturile Guvernului regional în vederea secesiunii de Spania.

Purtătorul de cuvânt al ERC a solicitat protecţia aninimatului din cauza sensibilităţii acestor negocieri de ultim moment.

Vicepreşedintele catalan Oriol Junqueras a declarat miercuri pentru The Associated Press că organizarea unor alegeri regionale anticipate ar contraveni mandatului primit de Guvernul separatist de la alegători în referendumul ilegal de la 1 octombrie.

MADRIDUL ”NU NE LASĂ ALTĂ OPŢIUNE” DECÂT PROCLAMAREA REPUBLICII, AFIRMĂ JUNQUERAS

Junqueras a subliniat că autorităţile spaniole nu le lasă separatiştilor altă opţiune decât să continue demersurile în vederea proclamării unei noi republici.

Partidul său, ERC, va ”acţiona în vederea construirii unei republici, pentru că noi înţelegem că există un mandat democratic în vederea înfiinţării unei asemenea republici”, a declarat el pentru AP.

Însă Junqueras a insistat că el vorbeşte în numele ERC şi nu al Guvernului regional al preşedintelui Carles Puigdemont.

Guvernul spaniol ”nu ne lasă altă opţiune”, a subliniat vicepreşedintele separatist catalan.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Guvernul regional încearcă să stabilească cum să reacţioneze faţă de intenţia Madridului de a-i demite pe liderii separatişti şi de a plasa Catalonia sub tutelă.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Explozie la o fabrică de artificii din Indonezia: 23 de persoane au murit, iar alte 43 au fost rănite

Cel puţin 23 de persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci au fost rănite în urmă unei explozii la o fabrică de artificii din Indonezia, conform autorităţilor.

Un tren s-a ciocnit cu un camion militar, în Finlanda: sunt 4 morți și 11 răniți

Patru persoane au murit, iar alte 11 au fost spitalizate după ce un tren s-a ciocnit de un vehicul militar, în sudul Finlandei.

Apropiaţii lui Putin au strâns 24 de miliarde de dolari. Ce avere ar putea avea liderul rus

O anchetă a jurnaliştilor independenţi dezvăluie averile fabuloase acumulate de anturajul liderului de la Kremlin.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.