Cât de mare este riscul să se repete o tragedie precum cea a submersibilului Titan? „Ce mizerie, cum explicăm asta lumii?”

62359958

Primul accident mortal la bordul unui submersibil turistic de mare adâncime va stârni cu siguranţă apeluri pentru reglementări suplimentare în materie de siguranţă, relatează Reuters.

În plus, experţii spun că tragedia submersibilului Titan, care a făcut implozie în timpul expediţiei sale către epava Titanicului, a fost un caz singular, având în vedere că producătorul navei a optat să nu certifice nava, sfidând convenţia din industrie.

Toate cele cinci persoane aflate la bordul Titan, fabricat de OceanGate Inc din Everett, Washington, au murit într-un incident care a lansat eforturi internaţionale de căutare contracronometru şi a captat atenţia lumii întregi.

Experţii din industrie spun că acestea sunt primele decese cunoscute în cei peste 60 de ani de scufundări civile în adâncuri, scrie news.ro.

Dar chiar dacă liderii din industrie s-au pregătit pentru o monitorizare sporită, ei au declarat că este dificil de prevăzut ce fel de schimbări pot apărea.

În largul oceanului, unde opera Titan alături de alte submersibile, nu există reglementări şi nu există un guvern care să controleze apele internaţionale.

Regizorul de film James Cameron a devenit un explorator de mare adâncime în anii 1990, în timp ce făcea cercetări şi realiza superproducţia "Titanic", premiată cu Oscar. El este coproprietar al companiei Triton Submarines şi a declarat că ar susţine o reglementare care să impună certificarea navelor, dar această legislaţie ar trebui să fie adoptată în fiecare ţară în care operează submersibile.

"Dacă transportă pasageri, fie că sunt observatori ştiinţifici sau cetăţeni exploratori, ar trebui să fie certificate", a declarat Cameron, care face parte din comunitatea mică şi foarte unită a submersibilelor, cunoscută sub numele de "industria vehiculelor subacvatice cu echipaj" (MUV).

PROPRIETARUL SUMBMERSIBILULUI TITAN FUSESE AVERTIZAT ÎN LEGĂTURĂ CU CERTIFICAREA

OceanGate nu a răspuns întrebărilor privind decizia sa de a renunţa la certificarea de către terţe părţi din industrie, precum Biroul American de Navigaţie sau compania europeană DNV.

Dintre cele 10 submersibile care există în lume şi care sunt capabile să se scufunde până la adâncimea Titanicului - aproape 4.000 de metri de la suprafaţă - doar Titan de la OceanGate nu a fost certificat, a declarat Will Kohnen, preşedintele comitetului pentru submersibile cu echipaj uman al grupului de evaluare Marine Technology Society (MTS).

Majoritatea submersibilelor turistice explorează recifele de corali şi alte fenomene naturale la o adâncime de 500 de metri sau mai puţin.

În 2018, Kohnen a fost autorul unei scrisori prin care îl avertiza pe Stockton Rush, directorul executiv al OceanGate, că renunţarea la certificarea de către o terţă parte pentru Titan ar putea avea un rezultat "catastrofal". Rush, pilotul submersibilului Titan, este unul dintre cei care a murit în implozia navei.

Contraamiralul Gărzii de Coastă a SUA, John Mauger, a declarat joi, într-o conferinţă de presă în care a anunţat că submersibilul Titan a făcut implozie, că "întrebările privind reglementările care se aplică şi standardele vor fi cu siguranţă un punct central al unei revizuiri viitoare".

FĂRĂ REGLEMENTĂRI DE FABRICAŢIE

Ofer Ketter, preşedintele SubMerge, o companie de consultanţă şi operaţiuni cu submersibile cu sediul în Costa Rica, a declarat că şi-a asigurat clienţii că este puţin probabil ca ceea ce s-a întâmplat cu Titan să se întâmple în adâncimile mai ospitaliere pe care le explorează majoritatea submersibilelor private. El spune că autorităţile de reglementare se pot concentra acum asupra operaţiunilor - cum şi când se scufundă astfel de nave - dar niciun guvern nu reglementează în prezent fabricarea submersibilelor private.

Deşi regretă pierderea de vieţi omeneşti de la bordul Titan, Ketter a declarat că "faptele sunt fapte" atunci când e vorba de calea experimentală pe care OceanGate a ales să o urmeze.

"Profesioniştii din această industrie stau acasă în acest moment şi se ţin de cap, spunându-şi: Ce mizerie, cum explicăm asta lumii, cum facem diferenţa între ceea ce fac majoritatea dintre noi şi ceea ce a făcut OceanGate?" a arătat Ketter.

Justin Manley, preşedintele Marine Technology Society, a declarat că incidentul OceanGate ar putea duce la o supraveghere sporită, dar întinderea liberă a apelor nu este reglementată în mod inerent.

Scufundările în apele internaţionale, unde nicio ţară nu-şi poate impune legea, ar rămâne neafectate. "Nu că reglementările ar fi irelevante, dar probabil că nu ar avea cum să se impună în industrie", a spus Manley.

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
Prigojin: Militarii ruși „se scaldă în propriul sânge”. Armata rusă se retrage în Zaporojie și Herson

Armata rusă se retrage în sudul şi estul Ucrainei, anunţă vineri şeful grupării Wagner Evgheni Prigojin, care contrazice astfel anunţuri ale Kremlinului potrivit cărora contraofensiva ucraineană este un eşec.

Alertă nucleară. ”Rusia este o țară teroristă de la care, la fel ca de la o maimuță cu o grenadă, te poți aștepta la orice”

Ucrainenii trebuie să se aștepte la un incident nuclear, dar li se cere să nu se panicheze, pentru a ”nu face jocul inamicului”. ”Rusia este o ţară teroristă de la care, la fel ca de la o maimuţă cu o grenadă, te poţi aştepta la orice”, spune Kievul.

 

Una dintre cele mai temute arme ar putea fi produsă în Ucraina din 2025: „Lucrările de construcţie decurg conform planului”

O armă letală cu care ucrainenii au eliminat soldați și echipamente militare al Rusiei ar putea fi fabricată pe teritoriul Ucraine începând din 2025.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan după ce a primit-o pe Angela Merkel la Palatul Cotroceni. Ce subiecte au abordat în timpul întâlnirii

Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu fostul cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel.

Autostrăzile care au ieşit din PNRR: Ce se întâmplă cu proiectele întârziate şi cât va plăti România pentru ele

A7 Bacău–Pașcani și A1 Margina–Holdea au ratat termenul-limită al PNRR, dar șantierele nu se opresc.

Inflația din zona euro a urcat la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE ar putea majora dobânzile

Rata anuală a inflației în zona euro a trecut pragul de 3% în luna august, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul creșterii prețurilor la energie, ceea ce conferă un nou argument pentru o nouă majorare a dobânzilor de către BCE.