Când ar putea adera România la OCDE. Anunțul făcut de secretarul general al organizației

×
Publicitate

România va intra in clubul celor mai dezvoltate economii ale lumii, anul viitor, dacă mentine ritmul de până acum. A spus-o luni, secretarul general al OCDE, aflat în vizită oficială la București.

Până acum, România a încheiat mai mult de jumătate din cele 25 de evaluări, în comitetele Organizației pentru Cooperare și dezvoltare economică. Aderarea ar putea aduce țării, creștere economică, investiții noi, și un nivel mai bun, de trai.

România a intrat în ultima etapă a aderării la OCDE, la 3 ani de când a început acest proces și de când a fost adoptată foaia de parcurs.

Până acum, țara noastră a finalizat 15 din cele 25 de evaluări în comitetele OCDE. Prin implementarea reformelor, a făcut pași importanți în combaterea mitei și a îmbunătățit standardele pentru instituțiile de stat, concurență ori dezvoltare regională.

Analiza economică despre România va fi lansată în martie 2026 la București, a spus secretarul general OCDE - ca pas final în procesul de aderare.

Reforma pensiilor private, printre reformele necesare pentru aderarea la OCDE

În următoare luni ar trebui încheiate evaluările tehnice și restul reformelor, cum este și cea a pensiilor private.

Aflat într-o vizită la București, secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, s-a întâlnit să discute despre progresul României cu șeful statului, premierul, guvernatorul BNR, dar și cu reprezentanții Parlamentului.

Mathias Cormann, secretarul general al OCDE: „Chiar dacă nu există o dată finală stabilită pentru procesul de aderare, Guvernul României și-a stabilit obiectivul ambițios, dar cred, acum, realizabil al finalizării acestui proces în anul 2026. Acest obiectiv va depinde de progresele necesare în implementarea reformelor potrivit recomandărilor încă în vigoare ale comitetelor OCDE”.

Ilie Bolojan, premierul României: „Aderarea la această organizație înseamnă trei aspecte importante pentru țara noastră. Un aspect care ține de reputația internațională a României, punerea economiei țării noastre pe baze cât mai sănătoase, ceea ce înseamnă relansare, creștere economică și dezvoltare și, în ultimul rând, politici publice bune pentru comportamente corecte”.

„Aderarea la OCDE este cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată, iar experiența altor state arată că aderarea a fost urmată de un avans economic semnificativ”, a spus și seful statului, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62574138
Șapte din zece români susțin digitalizarea în școli. Studiul arată că tehnologia poate transforma educația

Şapte din 10 români consideră benefică utilizarea mai intensă a tehnologiei digitale în şcoli, arată un studiu Ipsos realizat pentru Edge Institute, think-tank care are drept misiune accelerarea digitalizarii României, lansat luni.

62575048
Mesajul lui Ilie Bolojan pentru angajații din administrație care au protestat față de reformă. „Nu mai putem continua așa”

Premierul Ilie Bolojan a organizat luni, la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu reprezentanții sindicatelor din administrație, care au protestat luni față de reforma decisă de Guvern.

62575045
Cum s-a produs tragedia de pe „Drumul morții”. O femeie a murit, iar fiicele ei sunt în stare gravă

Tragedie pe DN2, în județul Suceava. O șoferiță în vârstă de 50 de ani a murit, iar cele trei fiice ale ei au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un camion.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.