Radev a precizat că a discutat cu Zelenski în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Bruxelles. ”El (Zelenski, n.r.) a propus din nou ca Ucraina să cumpere reactoarele de la Centrala Nucleară Belene, iar eu i-am făcut o altă propunere: ”Haideţi să construim împreună centrala nucleară de la Belene cu fonduri europene şi să vă furnizăm energie electrică prin România”, scrie Rador, care citează BTA.
”Aceasta este poziţia noastră şi cred că ar fi în avantajul Bulgariei, dacă acest proiect s-ar realiza”, a precizat prim-ministrul bulgar.
Bulgaria a început în anii 1980 construirea centralei nucleare de la Belene, la 7,5 kilometri distanță de România. Ulterior, proiectul bazat pe tehnologia nucleară sovietică a fost anulat, după ce Sofia cheltuise deja peste 600 de milioane de dolari. În 2025, Ucraina a oferit Bulgariei această sumă pentru a cumpăra cele două reactoare nucleare rusești de la Belene, dar guvernul de la Sofia a refuzat, după ce în primă instanță și-a dat acordul.
„Nu vom anula acordul cu Ucraina, deoarece acesta nu conţine niciun element concret, nu prevede măsuri, volume de livrare şi nici termene”, a declarat Rumen Radev, răspunzând unei întrebări adresate de liderul partidului „Renaştere”, Kostadin Kostadinov.
„Noi considerăm că, indiferent cine a semnat un anumit acord internaţional, fie că este vorba despre premier sau despre un ministru, acesta este semnat în numele statului. Acest lucru înseamnă continuitate instituţională şi respectarea dreptului internaţional, iar Bulgaria nu îşi poate permite să transmită alte semnale”, a afirmat Radev.
Ce presupune acordul dintre Bulgaria și Ucraina
Potrivit acestuia, acordurile internaţionale trebuie respectate. „Dacă aţi citit cu atenţie acordul, veţi vedea următorul lucru: se prevede analizarea posibilităţii de acordare a unui sprijin şi identificarea unor modalităţi potenţiale de susţinere – întregul document este redactat în acest spirit. Deocamdată, nu vom identifica nimic şi nu vom analiza astfel de posibilităţi, deoarece acordul nu conţine niciun angajament concret. Documentul prevede în mod clar că Ucraina va depune eforturi pentru introducerea studierii limbii bulgare acolo unde este posibil şi pentru apărarea drepturilor şi intereselor minorităţii noastre naţionale. De asemenea, este prevăzut că cele două părţi vor coopera în combaterea minelor din Marea Neagră, precum şi a criminalităţii organizate şi spălării banilor. Este prevăzut, de asemenea, să contribuim, în măsura posibilităţilor, la garantarea siguranţei nucleare a centralelor nucleare din Ucraina, deoarece şi noi avem un interes în acest sens”, a adăugat prim-ministrul.
„Întregul acord se bazează pe analizarea posibilităţilor de acordare a unui sprijin. Continuăm să analizăm aceste posibilităţi, nu ne-am asumat niciun angajament concret, iar dacă vom ajunge la ceva concret, vă vom informa”, a menţionat Radev.