Budapesta vrea ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă. "Ar oferi stabilitate lumii din punct de vedere al securităţii"

62432046
Getty

Un preşedinte american puternic oferă întotdeauna lumii un soi de stabilitate în materie de securitate, iar odată cu revenirea lui Donald Trump, SUA ar putea avea din nou un șef de stat puternic, a declarat ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó.

Cu câteva ore înainte de cea de-a treia întâlnire bilaterală dintre premierul ungar Viktor Orban şi Donald Trump, şeful diplomaţiei ungare a relatat că în această săptămână, fostul preşedinte american a obţinut la alegerile primare din cadrul Partidului Republican un avantaj în urma căruia candidatura sa la alegerile din noiembrie este, practic, aproape sigură.

"Astfel că putem spune că prim-ministrul Ungariei se va întâlni peste câteva ore cu candidatul republicanilor la preşedinţia SUA", a subliniat, la Palm Beach, în Florida, politicianul maghiar, citat de MTI.

Ministrul de Externe ungar a subliniat, apoi, că între cei care monitorizează politica mondială nu mai există vreo dispută cu privire la faptul că un preşedinte american puternic oferă, întotdeauna, un soi de stabilitate lumii din punct de vedere al securităţii.

"Iar dacă preşedintele american nu poate arăta o astfel de forţă, este mult mai probabil ca în lume să se desfăşoare conflicte armate, aşa cum se întâmplă şi acum", a afirmat Péter Szijjártó.

Ungaria crede că războiul din Ucraina nu ar fi avut loc dacă Trump era președintele SUA

"Sunt în continuare convins că dacă în 2020 Donald Trump ar fi fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii, războiul din Ucraina – care a intrat în cel de-al treilea an – nu ar fi izbucnit, iar pentru conflictul din Orientul Mijlociu ar fi fost găsită mult mai rapid o soluţie", a subliniat ministrul ungar.

În acest sens, Szijjártó a spus că în politică este nevoie de experienţă şi a amintit că după multe decenii de eşecuri, Donald Trump a adus prin intermediul Acordurilor Avraam speranţa păcii în regiunea Orientului Mijlociu, iar în perioada preşedinţiei sale nu au fost începute războaie care să ameninţe şi securitatea lumii, aşa cum se întâmplă în zilele noastre.

"Aşadar, din punctul de vedere al întregii securităţi globale, un preşedinte american puternic înseamnă ajutor şi stabilitate şi este evident că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ar însemna şi că în Statele Unite ale Americii ar avea din nou un preşedinte puternic", a subliniat Péter Szijjártó.

Ministrul de externe de la Budapesta a abordat şi subiectul relaţiilor bilaterale dintre Ungaria şi S.U.A., spunând că apogeul relaţiilor a fost înregistrat, în mod clar, în timpul mandatului lui Donald Trump.

"Din păcate, nu se poate spune acelaşi lucru despre perioada de dinainte şi de după, dimpotrivă, astfel că din punctul de vedere al îmbunătăţirii relaţiilor politice dintre Ungaria şi SUA., preşedinţia lui Donald Trump ar aduce în mod clar speranţa că relaţiile noastre bilaterale ar putea atinge, din nou, un apogeu", a declarat Szijjártó.

"Astfel, în mod clar, numele păcii şi al relaţiilor maghiaro-americane care ating din nou apogeul este Donald Trump", a explicat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62425523
SUA sunt tot mai aproape de a avea încă un candidat la alegerile prezidențiale. Cum ar putea fi afectat Joe Biden

O mişcare politică americană şi-a anunţat, vineri, intenţia de a prezenta un candidat independent, iar democrații sunt de părere că acesta ar putea genera probleme pentru Joe Biden, informează AFP, citată de Agerpres.

62432045
Elveția este pe cale să înceapă noi negocieri cu Uniunea Europeană. Obiectivul major al țării

La aproape doi ani de la întreruperea negocierilor cu Uniunea Europeană în vederea îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale, Elveţia urmăreşte un nou început în raportul său cu Bruxelles-ul, informează Agerpres, care citează DPA.

 

62432044
Un fost preşedinte de stat, găsit vinovat pentru trafic internaţional de droguri. El riscă închisoare pe viaţă

Fostul preşedinte al statului Honduras, Juan Orlando Hernandez, a fost găsit vinovat, vineri, de trafic internaţional de droguri de către un juriu federal din New York şi riscă acum închisoare pe viaţă, în urma unui proces istoric în justiţia americană.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.