Alertă de securitate la o bază aeriană folosită de SUA și NATO. Cum au reușit doi bărbați să se infiltreze fără probleme

Baza militaragettyimages 2299242404
Getty

Doi bărbaţi letoni au fost arestaţi după ce s-a constatat o breşă în gardul unei baze a Forţelor Aeriene Regale utilizate de armata SUA şi de NATO pentru operaţiuni de informaţii.

Alarma a fost declanşată în momentul în care o patrulă de securitate a Poliţiei Ministerului Apărării (MDP) de la baza RAF Molesworth a identificat un vehicul abandonat, conform News.ro

Percheziţiile au scos la iveală o mică breşă în gardul bazei din Cambridgeshire, iar câteva ore mai târziu, poliţia a anunţat că cei doi bărbaţi au fost arestaţi în interiorul perimetrului.

Cei doi bărbaţi au vârsta de 36 şi 32 de ani şi locuiesc în Marea Britanie, a precizat Poliţia Metropolitană.

Baza RAF Molesworth găzduieşte centrele de operaţiuni de informaţii ale SUA pentru Europa şi Africa, precum şi un centru de informaţii al NATO și nu este utilizată ca bază aeriană.

Baza este situată la vest de Huntingdon, aproape de graniţa cu Northamptonshire.

Unitatea de combatere a terorismului conduce ancheta

Unitatea de combatere a terorismului din Londra a Poliţiei Metropolitane conduce ancheta, iar comandantul Helen Flanagan a declarat că, în prezent, ofiţerii nu fac legătura între acest incident şi cel de mare amploare din Gloucestershire.

„Suntem foarte conştienţi de interesul şi îngrijorarea sporite din ultima perioadă în legătură cu bazele militare, dar, în acest moment, nimic nu sugerează că acest incident ar avea legătură cu evenimentele de la baza RAF Fairford de săptămâna trecută”, a spus Flanagan.

Ea a subliniat că ancheta se află în „etapele incipiente”.

Cei doi au fost arestaţi iniţial sub suspiciunea de intrare ilegală într-o zonă interzisă şi de distrugere, după ce ofiţerii de poliţie din Cambridgeshire s-au alăturat operaţiunii de căutare, şi au fost duşi la o secţie de poliţie locală.

Ulterior, cei doi au fost arestaţi sub suspiciunea de comitere a unei infracţiuni prevăzute la secţiunea 4 din Legea privind securitatea naţională din 2023 şi anume, intrarea într-un loc interzis cu un scop prejudiciabil pentru Regatul Unit.

Flanagan a mai declarat că poliţia va efectua două percheziţii la adrese din zona Peterborough.

„O parte importantă a anchetei constă în identificarea oricărei posibile motivaţii pentru prezenţa celor doi bărbaţi la faţa locului, dar trebuie să subliniez că, în acest stadiu, ne păstrăm mintea deschisă”, a spus ea.

„Ca întotdeauna, aş ruga publicul să rămână vigilent şi, dacă observaţi ceva îngrijorător, să contactaţi poliţia”, a adăugat ea.

Autostrada A1M a fost parţial închisă mai devreme, împreună cu mai multe alte drumuri din zona Glatton, din cauza vehiculului abandonat.

S-a instituit un cordon de securitate în timp ce vehiculul era examinat de ofiţerii echipei de genişti, dar drumurile au fost redeschise la scurt timp după aceea, Poliţia din Cambridgeshire precizând că „nu s-a identificat nimic îngrijorător”.

Baza RAF Molesworth este situată la vest de Huntingdon, aproape de graniţa cu Northamptonshire.

Ce spun autoritățile

„Rămânem extrem de vigilenţi faţă de potenţialele ameninţări la adresa obiectivelor de apărare şi colaborăm strâns cu poliţia şi cu aliaţii noştri pentru a le asigura securitatea. Protecţia bazelor noastre este evaluată constant, printr-o abordare pe mai multe niveluri care include bariere fizice, patrule, supraveghere, monitorizare şi capacităţi de combatere a dronelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

„Nu este oportun să discutăm chestiuni legate de informaţii, şi nu vom discuta măsuri specifice de protecţie a forţelor. Vom continua să evaluăm mediul de ameninţare din jurul instalaţiilor noastre şi să luăm măsurile adecvate pentru a ne proteja personalul, platformele şi bazele de unde îşi desfăşoară operaţiunile forţele noastre.”, a spus un purtător de cuvânt al Comandamentului European al SUA, și a mulțumit agenţiilor britanice pentru sprijinul acordat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
Vlcsnap 2026 10 07 18h22m08s792
Exercițiu militar de amploare în București și Ilfov. 10.000 de rezerviști au fost chemați pentru instruire și trageri

Zece mii de rezerviști din București și Ilfov, ajunși în poligonul de tragere din Domnești, și-au amintit de perioada în care au făcut armata.

Test racheta
Franța a testat o rachetă nucleară capabilă să atingă întreg teritoriul Rusiei. Kremlinul acuză „militarizarea” Europei

Kremlinul a denunţat miercuri "militarizarea" Uniunii Europene, la o zi după ce Franţa şi-a testat noua sa rachetă intercontinentală capabilă să transporte focos nuclear, eveniment la care a asistat preşedintele Emmanuel Macron, relatează AFP.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.