Bloomberg: Europenii au transmis în privat Rusiei că sunt gata să doboare avioane. Ce au scos la iveală incursiunile

62561544
Shutterstock

Diplomaţi europeni au avertizat Kremlinul săptămâna aceasta că NATO este pregătită să reacţioneze ferm la orice nouă încălcare a spaţiului său aerian, inclusiv prin doborârea avioanelor ruseşti, au declarat oficiali citaţi de Bloomberg.

Într-o întâlnire tensionată care a avut loc la Moscova, reprezentanţii Marii Britanii, Franţei şi Germaniei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la incursiunea a trei avioane de vânătoare MiG-31 deasupra Estoniei săptămâna trecută, potrivit oficialilor, care au vorbit sub condiţia anonimatului, deoarece discuţiile au avut loc în spatele uşilor închise. În urma discuţiei, aceştia au ajuns la concluzia că încălcarea a fost o tactică deliberată ordonată de comandanţii ruşi.

În timpul discuţiilor, un diplomat rus le-a spus europenilor că incursiunile au fost o reacţie la atacurile ucrainene asupra Crimeei, au declarat oficialii. Kremlinul a declarat că aceste operaţiuni nu ar fi fost posibile fără sprijinul NATO şi, ca urmare, Rusia consideră că este deja angajată într-o confruntare care include şi ţările europene.

Partea rusă a luat notiţe detaliate în timpul discuţiei, au declarat oficialii, ceea ce a determinat echipa europeană să speculeze că reprezentanţii ruşi au primit instrucţiuni să furnizeze o relatare detaliată a poziţiei NATO către superiorii lor.

Relatările despre întâlnirea de la Moscova arată că Putin a primit un avertisment mai ferm cu privire la valul de avioane şi drone din spaţiul aerian al Europei de Est şi oferă o perspectivă asupra jocului riscant dintre cele două părţi, comentează Bloomberg.

Un oficial al guvernului german a confirmat că a avut loc o întâlnire şi că ambasadorii au transmis Moscovei că incursiunile trebuie să înceteze. Cancelarul Friedrich Merz a declarat joi că se coordonează cu Parisul, Londra şi Varşovia şi susţine „toate măsurile necesare”.

Oficialii ruşi au negat că avioanele lor au încălcat spaţiul aerian estonian şi au insistat că nu încearcă să testeze NATO. Aceştia au mai afirmat că un incident separat, în care drone au încălcat spaţiul aerian polonez, a fost rezultatul unei erori.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat săptămâna aceasta că zborurile militare ruseşti sunt ghidate de normele internaţionale.

Probleme practice în apărarea frontierei estice a NATO

Membrii estici ai NATO s-au confruntat în această lună cu o serie de încălcări care au pus la încercare într-un mod fără precedent hotărârea alianţei, într-un moment în care Vladimir Putin intensifică atacurile ruseşti asupra infrastructurii civile a Ucrainei, iar sprijinul SUA pentru Kiev este şovăielnic.

Preşedintele Donald Trump a îndemnat săptămâna aceasta Ucraina să recucerească toate teritoriile capturate de Rusia „cu sprijinul Uniunii Europene” şi a definit rolul SUA ca fiind cel al furnizorului de arme pe care aliaţii le-ar putea cumpăra şi trimite pe câmpul de luptă.

Dronele ruseşti au fost semnalate în România, Polonia şi, posibil, Danemarca, iar avioanele de vânătoare au fost semnalate în Estonia.

„Dacă NATO va doborî un avion rus sub pretextul unei presupuse încălcări a spaţiului său aerian, va fi război”, a declarat joi ambasadorul rus Aleksei Meşkov în cadrul unei emisiuni la postul de radio francez RTL.

Alţi lideri NATO, printre care Giorgia Meloni din Italia, au îndemnat, de asemenea, la prudenţă, avertizând aliaţii să nu muşte momeala Kremlinului, deşi premierul olandez Dick Schoof a declarat că ar sprijini doborârea unui avion.

„Ruşii ar trebui să fie conştienţi că acest lucru s-ar putea întâmpla dacă intră în spaţiul aerian al NATO”, a declarat Schoof într-un interviu acordat joi la New York.

Incursiunile au scos la iveală şi probleme mai practice legate de apărarea frontierei estice a NATO, notează Bloomberg. Autorităţile române au monitorizat o dronă rusă care a încălcat spaţiul aerian al ţării timp de 50 de minute la 13 septembrie.

Deşi a fost urmărită de două avioane de vânătoare F-16, decizia de a nu o doborî – invocând riscul căderii de resturi – a fost criticată inclusiv de fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu.

Consiliul Suprem de Apărare al României a aprobat abia joi regulile de angajare pentru doborârea aeronavelor. Pentru autorităţile de la Bucureşti, dilema ţine şi de lipsa fondurilor şi a echipamentelor adecvate, potrivit unor oficiali familiarizaţi cu deliberările, scrie Bloomberg.

Doborârea unei drone cu rachete ale unui avion de luptă – aşa cum s-a întâmplat în Polonia luna aceasta – este costisitoare şi ineficientă, au spus oficialii. Sistemele anti-dronă similare celor utilizate în Ucraina – precum şi instrumentele neletale, cum ar fi bruiajul şi controlul cibernetic – sunt mai necesare, au spus ei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62512318
Raport OSCE: Rusia execută arbitrar prizonieri de război ucraineni și comite posibile crime împotriva umanității

Rusia este responsabilă pentru "încălcări grave" ale dreptului internaţional împotriva prizonierilor de război ucraineni, aceste încălcări putând "echivala cu crime de război, iar, în unele cazuri, posibil chiar cu crime împotriva umanităţii”. 

62519781
CNN: Şeful Pentagonului a convocat sute de ofiţeri superiori americani din întreaga lume pentru o întâlnire neobişnuită

Sute de generali şi amirali americani din întreaga lume au fost chemaţi în Virginia pentru o întâlnire cu secretarul Apărării Pete Hegseth marţea viitoare, au declarat mai mulţi oficiali americani pentru CNN.

62485642
Microsoft blochează utilizarea tehnologiei sale de către Israel în supravegherea în masă a palestinienilor

Microsoft a întrerupt accesul armatei israeliene la tehnologia pe care aceasta o folosea pentru a opera un sistem de supraveghere extins, ce colecta zilnic milioane de apeluri telefonice ale civililor palestinieni din Gaza, relatează The Guardian.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.