„Am dat ordine foarte clare. Dacă se întâmplă ceva, îi vor şterge de pe suprafaţa Pământului”, a declarat el într-un interviu pentru postul News Nation, difuzat marţi, relatează AFP.

Anterior, generalul iranian Abolfazl Shekarchi îl ameninţase cu moartea pe liderul american, în cazul în care Washingtonul ar atenta la persoana ayatollahului Ali Khamenei. „Trump ştie că, dacă se va pune mâna pe conducătorul nostru, nu vom tăia doar acea mână, iar acestea nu sunt vorbe în vânt”, a declarat ofiţerul pentru presa de stat.

Preşedintele american a ameninţat de mai multe ori cu o intervenţie militară pentru a pune capăt reprimării mişcării de contestare din 28 decembrie, una dintre cele mai ample de la proclamarea Republicii Islamice în 1979.

Mai multe voci din diaspora iraniană, printre care şi cea a laureatei Premiului Nobel pentru Pace din 2003, Shirin Ebadi, au sugerat ca Washingtonul să întreprindă „acţiuni extrem de ţintite”, inclusiv împotriva lui Ali Khamenei.

La scurt timp după sosirea sa la Casa Albă, în urmă cu un an, Donald Trump ameninţase deja că va „anihila” Iranul dacă Teheranul ar atenta la viaţa sa.li Khamenei. „Trump ştie că, dacă se va pune mâna pe conducătorul nostru, nu vom tăia doar acea mână, iar acestea nu sunt vorbe în vânt”, a declarat ofiţerul pentru presa de stat.