Bild: Fortele siriene ar fi folosit gaz sarin fara aprobarea lui Bashar al-Assad

61381856

Bashar al-Assad nu ar fi aprobat personal atacul chimic din 21 august de la periferia Damascului, care a provocat moartea a 1.400 de persoane, potrivit interceptarilor armatei germane dezvaluite de Bild duminica.

Oficiali de rang inalt ai armatei siriene "cer periodic, de aproximativ patru luni, atacuri chimice la palatul prezidential din Damasc (dar) aceste solicitari au fost refuzate mereu, iar atacul din 21 august nu ar fi fost de fapt aprobat personal de Bashar al-Assad", scrie Bild am Sonntag.

Editia de duminica a cotidianului german se bazeaza pe interceptarile efectuate de o nava spion a armatei germane, Oker, stationata in apropierea coastelor siriene.

De altfel, Bild am Sonntag scrie ca presedintele serviciilor secrete germane, Gerhard Schindler, a afirmat recent in fata Comisiei pentru Aparare din Parlamentul german ca Assad putea sa se mentina multa vreme in functie.

Sangerosul razboi civil din Siria "ar putea sa dureze ani intregi", ar fi afirmat el.

In plus, Inspectorul general al armatei germane, Volker Wieker, ar fi explicat in fata aceleiasi comisii, ca influenta Al-Qaida in cadrul rebeliunii creste rapid.

Armata siriana libera, sustinuta de Occident, a pierdut controlul militar si afluenta dezertorilor din armata regulata care i se alatura este acum nula, in special pentru ca fortele apropiate de Al-Qaida i-ar impusca.
 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Presa din SUA: Pentagonul se pregateste de un atac asupra Siriei care ar putea dura chiar si 3 zile

Pentagonul pregateste atacuri impotriva Siriei mai lungi si mai intense decat s-a prevazut, acestea urmand sa dureze trei zile, a anuntat duminica Los Angeles Times, citat de AFP.

Presa de stat chineza a anuntat eronat ca orasul Istanbul va gazdui Jocurile Olimpice-2020

Internautii chinezi au criticat presa de stat din tara lor, care a anuntat eronat ca orasul Istanbul a fost ales ca organizator al Jocurilor Olimpice de vara din 2020 si ca Tokyo, metropola care va gazdui de fapt competitia, a pierdut cursa.

"Dovada" lui Obama pentru o interventie in Siria. Inregistrari cu victimele presupusului atac chimic

Postul de televiziune CNN a difuzat sambata inregistrari video cu persoane care prezentau convulsii sau copii morti, care ar fi victime ale atacurilor chimice din 21 august din Siria si care au fost aratate congresmenilor americani, relateaza AFP.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.